Infofinanciar > Lumea la zi > O bancă importantă a fost închisă de stat. Ce se întâmplă cu banii clienților
Lumea la zi

O bancă importantă a fost închisă de stat. Ce se întâmplă cu banii clienților

Băncile românești care intră în topul celor mai valoroase branduri bancare creditele
sursa foto: arhiva companiei

O bancă din Viena a fost închisă de Autoritatea de Supraveghere a Pieței Financiare (FMA), cu efect imediat. Este vorba despre European American Investment Bank AG. Toate operațiunile au fost suspendate, ceea ce înseamnă că nu se mai pot efectua depuneri, retrageri sau transferuri.

Decizia a fost luată deoarece banca nu a reușit să crească capitalul cu 25 de milioane de euro și nu a prezentat un plan clar de autolichidare. Criza economică a fost agravată de deficiențele în prevenirea spălării banilor și de practicile riscante de acordare a creditelor.

Clienții vor fi despăgubiți cu până la 100.000 de euro, conform garanției legale a depozitelor. Aproximativ 757 de persoane vor primi despăgubiri, sumele fiind transferate în conturi în termen de șapte zile lucrătoare.

Fondul de Garantare a Depozitelor din Austria (ESA) a estimat că doar 37,6 milioane de euro din totalul de 276,3 milioane sunt acoperite de acest fond, din cauza modelului de afaceri axat pe clienți cu depozite mari, potrivit ziarulromanesc.at.