O delegație a Hamas a vizitat joi, 26 octombrie, Moscova pentru discuții privind eliberarea ostaticilor străini. Inclusiv a cetățenilor ruși, pe care gruparea militantă îi deține în prezent în Gaza, au relatat agențiile de presă ruse, citând ministerul de externe. Abu Marzouk, membru de rang înalt al Hamas, s-a aflat printre cei care au participat la discuții, a relatat TASS.
„Au avut loc contacte cu el în continuarea liniei rusești privind eliberarea imediată a ostaticilor străini din Fâșia Gaza. Au fost discutate, de asemenea, chestiuni legate de asigurarea evacuării cetățenilor ruși și a altor cetățeni străini de pe teritoriul enclavei palestiniene”, a precizat TASS.
Rolul Rusiei
Rusia are legături cu toți actorii cheie din Orientul Mijlociu. Inclusiv Israelul, Iranul, Autoritatea Palestiniană și Hamas, grupul militant islamist care controlează Gaza. Moscova a acuzat în repetate rânduri criza actuală de eșecul diplomației americane. A cerut o încetare a focului între Israel și Hamas și reluarea discuțiilor în vederea găsirii unui acord de pace.
Hamas a publicat propria declarație în care a lăudat eforturile președintelui rus Vladimir Putin și ale ministrului rus de externe de a pune capăt la ceea ce a numit „crimele Israelului care sunt susținute de Occident”, potrivit agenției ruse de știri RIA.
Conflictul dintre Israel și Hamas
Israelul a promis să elimine Hamas ca represalii la atacul din 7 octombrie. În urma acestuia au murit 1.400 de persoane. Israelul a lovit Gaza din aer, a impus un asediu asupra enclavei de 2,3 milioane de locuitori și pregătește o invazie terestră. Autoritățile palestiniene afirmă că peste 6.500 de persoane au fost ucise.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a declarat joi, 26 octomrie, în cadrul unui briefing săptămânal, că ministrul adjunct de externe iranian, Ali Baghiri Kani, se află, de asemenea, în prezent în vizită la Moscova.
Zakharova nu a oferit alte detalii. Baghiri Kani este negociatorul-șef al Iranului în domeniul nuclear. Iranul este un susținător puternic al Hamas în conflictul său cu Hamas, informează reuters.com
Eliberarea ostaticilor
Rusia a cerut marți, 24 octombrie, grupării palestiniene Hamas să-și elibereze „urgent și imediat” toți ostaticii.
„Toți ostaticii trebuie să fie urgent, imediat eliberați. Aaceasta este poziția noastră fermă. Noi, bineînțeles, facem apel la Hamas să se asigure că toți ostaticii sunt eliberați”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unui briefing de presă la Moscova. Peskov a mai spus că Rusia este în contact cu „toate părțile implicate în conflict” în ceea ce privește eliberarea cetățenilor ruși.
„Într-adevăr, nu am reușit încă. Dar vom continua aceste eforturi”, a spus Peskov. Acesta a adăugat că nu au avut încă informații exacte despre cum și când pot fi eliberați cetățenii ruși, transmite aa.com.tr