Constanța a primit peste 50.000 de turiști pe timpul mini-vacanței de 1 mai. Această estimare este realizată de Asociația Națională a Agențiilor de Turism, consultându-se și cu diverși parteneri din industria hotelieră.
„RESTO Constanţa estimează că primul weekend pe litoral a adus peste 50.000 turişti în staţiunile de la malul mării. Aşa cum am estimat, vremea frumoasă a convins, pe ultima sută de metri, zeci de mii de români, care au ales să petreacă weekend-ul pe litoralul românesc, unde au avut parte de prima minivacanţă la mare fără restricţii.”. Aceasta este declarația președintelui de onoare al RESTO Constanța, Corina Martin.
Așteptările pentru această perioadă au fost cu mult depășite. Peste 50.000 de turiști anul acesta de mini-vacanța de 1 mai, față de 2019, unde au fost aproximativ 30.000. La această mulțime de turiști a contribuit în mod decisiv și faptul că restricțiile precum purtarea măștii sau distanțarea socială au fost eliminate. De asemenea, eliminarea măsurilor de siguranță împotriva coronavirusului a fost ajutată și de faptul că oamenii erau cu adevărat dornici să petreacă fix cum o făceau înainte de pandemie. Din aceste două lucruri combinate rezultă faptul că oamenii nu puteau să rateze prezența în epicentrul distracției de mini-vacanța de 1 mai.
Unde au preferat oamenii să se distreze
Litoralul românesc a devenit în această perioadă locul unde festivalurile, diversele evenimente și distracția se simt ca la ele acasă. De pildă, Sunwaves, celebrul festival din Mamaia, a adunat în jur de 20.000 de oameni care s-au și cazat în stațiune. În același timp au fost și alte atracții pentru turiști. De pildă, Costineștiul a fost gazda celui mai nou festival de muzică rap și trap, numit „Beach, Please!”. Per total, în Costinești au fost 20.000 de turiști și se prevede un viitor frumos pentru această stațiune, mai precis revenirea la statutul de destinație perfectă pentru tineri și studenți. În Vama Veche, ca de obicei, oameni mulți și dornici de distracție. Gastronomia a fost și ea pusă la loc de cinste în Mamaia datorită „Festival du Bonheur- pour les gourmands”, un eveniment dedicat mâncării stradale.
Oamenii, pentru că nu au mai avut parte de doi ani de o petrecere în adevăratul sens al cuvântului, nu s-au abținut și au fost destul de generoși cu bugetul lor pentru această mini-vacanță. „Cluburile de pe litoral, care, pe lângă Mamaia – Năvodari s-au dezvoltat și în sudul rivierei românești a Mării Negre, au avut peste 7.000 de vizitatori. Cheltuiala medie / persoană a fost de 2000 lei, care a inclus cazare, mese, transport precum și biletele de intrare la evenimente”, a declarat Traian Bădulescu.
Conform Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, de pe 28 aprilie până pe 1 mai s-au cheltuit aproximativ 100 de milioane de lei.