Infofinanciar > Info > O instalație deosebită în centrul Bucureștiului! Toți iubitorii de frumos sunt așteptați la „Echoes of Presence”
Info

O instalație deosebită în centrul Bucureștiului! Toți iubitorii de frumos sunt așteptați la „Echoes of Presence”

Comunicat de presă Echoes of Presence Sursă foto IQOS

Una dintre cele mai apreciate instalații artistice poate fi vizitată înre 12 și 28 mai în Piața Amzei din București. „Echoes of Presence” este parte din programul Romanian Design Week, care reunește cei mai importanți artiști vizuali, atât dintre cei consacrați, cât și dintre aceia care și-au început recent carierele.

Trei încăperi interconectate, în care experiențele vizuale se combină cu cele sonore, iar prezența vizitatorilor influențează ambientul și experiența celorlalți. Instalația „Echoes of Presence”, care a strâns peste 6.000 de voturi primite de la membrii comunității și a fost desemnată câștigătoare, va putea fi vizitată de public din 12 mai, în cadrul Romanian Design Week. Cea de-a 11-a ediție a festivalului se va desfășura în Piața Amzei din București până în 28 mai și este susținută de IQOS. Pentru prima oară în istoria evenimentului, experiența va fi dublată de un spațiu expozițional virtual.

Cum se desfășoară?

Organizată sub tema CONNECTIONS, expoziția de artă RDW 2023 va găzdui 162 de proiecte diverse, pe teme de arhitectură, design interior, design grafic, ilustrație, design de produs și design vestimentar. Acestora li se alătură încă 128 de proiecte care vor fi prezentate online pe platforma romaniandesignweek.ro, ca parte din arhiva digitală Best Practices, pe care festivalul o lansează odată cu ediția din acest an și pe care o va continua în anii viitori.

Echoes of Presence Sursă IQOS

Echoes of Presence Sursă IQOS

 

Elementul central va fi instalația „Echoes of Presence”, un traseu prin trei încăperi în care experiențele vizuale se combină cu cele sonore și cu cele senzoriale, o incursiune prin care „celălalt” se dezvăluie în permanență într-o nouă și inedită perspectivă. La finalul festivalului, proiectul va rămâne în spațiul expozițional și va putea fi vizitat până la sfârșitul lunii iunie.

 

Publicul însuși devine parte activă din eveniment, căci „Împreună”, tema sub care a fost creat anul acesta, este călătoria către celălalt, sentimentul firesc de apropiere de alți oameni. Interfața video pentru colectarea în direct a reacției generate de exponate transformă cuvintele vizitatorilor în inspirație pentru ceilalți.

RDW x IQOS Instalație Sursă foto IQOS

RDW x IQOS Instalație Sursă foto IQOS

 

RDW 2023 dezvoltă o serie de formate noi, în colaborare cu alte organizații preocupate de dezvoltarea industriilor creative locale, cu scopul de a încuraja colaborarea, dar și consumul de design românesc.

 

Într-o zonă dedicată, IQOS invită publicul să-și lase amprenta asupra spațiilor prin care trece și să transforme experiența într-o formă dinamică, care să aducă la viață ideea de „împreună”. Lounge-ul IQOS este o invitație la bucuria și emoția colectivă, unde vizitatorii își pot personaliza dispozitivele cu modele concepute pentru RDW, se pot bucura de băuturi imprimate sau pot câștiga premii.

 

În ultimii 10 ani, Romanian Design Week a devenit cel mai complex eveniment dedicat industriilor creativ-culturale din România. Ediția de anul trecut a atras peste 35.000 de persoane.

Instalație Romanian Design Week Sursă IQOS

Instalație Romanian Design Week Sursă IQOS

 

Manifestul creativ al organizatorilor

 

IQOS susține comunitatea creativă aflată la început de drum și oferă mai multă expunere, vizibilitate și implicare activă în realizarea viziunii artistice.

 

Romanian Design Week (RDW) este cel mai mare eveniment interdisciplinar din România – un festival care promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația ca instrumente pentru creșterea culturală, socială și economică.

 

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.

Detaliu Echoes of Presence Sursă foto IQOS

Detaliu Echoes of Presence Sursă foto IQOS