Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, a transmis că o nouă lege a pensiilor va fi adoptată cel mai probabil în primul trimestru al anului 2023. Legea are ca scop eliminarea inechităților din sistemul public de pensii.
Președintele Casei Naționale de Pensii Publice a transmis că majorarea pensiilor și a punctului de pensie se impune de la data de 1 ianuarie 2023, iar instituția stă cu ochii pe ceea ce guvernanții decid, pentru a pregăti legislația necesară.
„Așteptăm cu toții ca să se ia o decizie în perioada imediat următoare, astfel încât să reușim noi, ca instituție tehnică de aplicare a legislației, să implementăm această majorare a pensiilor. Vreau să fac o precizare. În primul rând, noi trebuie să creștem pensiile tuturor beneficiarilor noștri, pensionarii, și trebuie să creștem valoarea punctului de pensie. Aceasta este prima măsură pe care trebuie neapărat și care se impune de la 1 ianuarie 2023”, a declarat Daniel Baciu la Antena 3.
Președintele CNPP nu este de acord cu Ciolacu
Marcel Ciolacu a lăsat de înțeles în ultimele săptămâni că nu și-ar dori o majorare a pensiilor uniformă, deoarece nu ar fi corect pentru seniorii din România cu venituri mici, care ar avea mai puțin de câștigat. Totuși, Daniel Baciu a precizat faptul că „trebuie să majorăm toate pensiile din sistemul public de pensii”, însă „punctul de pensie trebuie să fie același pentru toți pensionarii”. Cinci milioane de seniori ar urma să beneficieze de această majorare începând cu data de 1 ianuarie.
„În ultimii 20 de ani nu s-a făcut o majorare diferențiată a punctului de pensie. Deci punctul de pensie trebuie să fie același pentru toți pensionarii.
De ce trebuie să fie același? Pentru că pensiile în România sunt calculate pe contributivitate. Dacă intri și faci această majorare diferențiată a pensiilor, automat se creează dezechilibre în rândul pensionarilor, pentru că unii or să primească mai mult, iar alții or să primească mai puțin.
Deci punctul de pensie trebuie să crească la fel, uniform pentru toți pensionarii din sistemul public de pensii, iar pe lângă acest lucru se pot da, de exemplu, cum sunt acele vouchere de care se dau în prezent, care se achită din fonduri externe nerambursabile, din fonduri europene care se pot merge cu ele și în anul viitor.
Acestea sunt ajutoare punctuale care putem să mergem cu ele și la anul viitor, dar punctul de pensie trebuie să fie același și trebuie o majorare unitară pentru toți pensionarii (…).”, a declarat Baciu.
Inechitățile din sistem trebuie rezolvate
„În ultimii nu 10 ani, poate chiar mai mult, s-au acumulat o serie de inechități în sistemul public de pensii, pentru că legislația s-a tot modificat de-a lungul timpului și avem persoane care sunt în plată în momentul de față pe legislații diferite în timp și au cuantumuri diferite în plată.
Tocmai pentru acest lucru se impune o nouă lege a pensiei, se impune o reformă a sistemului public de pensii și avem termen ca undeva în trimestrul 1 din 2023 să avem deja adoptată o nouă lege a pensiilor, care să reușească să înlăture aceste inechități de care vorbeam”, a explicat președintele CNPP.