Infofinanciar > Info > O nouă lovitură pentru buzunarul românilor. Codul Fiscal: contribuțiile sociale se dublează pentru peste 1 milion de oameni
Info

O nouă lovitură pentru buzunarul românilor. Codul Fiscal: contribuțiile sociale se dublează pentru peste 1 milion de oameni

O nouă lovitură pentru buzunarul românilor. Codul Fiscal: contribuțiile sociale se dublează pentru peste 1 milion de oameni
Sursa foto: Banatul Azi

Guvernul a luat decizia în ultimele luni de a introduce noi taxe și impozite în contextul crizei pe care o traversăm. Conform unor noi prevederi propuse pentru Codul Fiscal, contribuțiile sociale vor fi dublate pentru românii care obțin venituri din activități independente. 

Această nouă modificare a apărut deja pe masa oficialilor de la Guvern și se așteaptă  să fie semnată săptămâna viitoare. Conform prevederilor sale, cei care obțin venituri din activități independente, precum PFA-uri, întreprinderi individuale sau jurnaliști vor plăti mai mulţi bani la contribuţiile sociale. Măsura este așteaptată să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023.

Modificări în noul Cod Fiscal

Potrivit Romaniatv.net, câteva dintre modificările din noul Cod Fiscal sunt majorarea impozitelor pe proprietate, Tva-ul plătit de domeniul HoReCa, TVA-ul pentru băuturile cu zahăr, schimbarea plafonului pentru impozitarea microîntreprinderilor, dar și deducerea pentru angajați. Aceste măsuri urmează să fie aprobate în ședința se săptămâna viitoare.

„Deducerea personală de bază se acordă pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până 2.000 de lei peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna de realizare a venitului.Deducerea personală suplimentară se acordă astfel: Se acordă o deducere de 15% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru persoanele fizice cu vârsta de până la 26 de ani, care realizează venituri din salarii al căror nivel este de până la nivelul de 2.000 de lei peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna de realizare a venitului”, se reliefează în Noul Cod Fiscal.

De asemenea, este reliefată și o deducere lunară în cazul părinților ce au un copil care nu a împlinit vârsta de 18 ani, înscris într-o unitate de învățământ. Deducerea are valoare de 100 de lei lunar.

Aceste modificări s-au făcut în Codul Fiscal la alineatul (4) al articolului 148. Forma schimbată a acestuia este următoarea:

„Baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează veniturile prevăzute la art. 137 alin. (1) lit. b) şi b1) (venituri din activităţi independente şi drepturi de autor) o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât:

  1. a) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe ţară;
  2. b) nivelul de 24 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice, în cazul veniturilor realizate care depăşesc 24 salarii minime brute pe ţară.”