Infofinanciar > Info > O nouă meserie pentru români! Suntem primii din Europa care au adoptat-o
Info

O nouă meserie pentru români! Suntem primii din Europa care au adoptat-o

sursa ECOsynergy.ro
Foto: ECOsynergy.ro

România are o nouă meserie, pe lângă asta, ne lăudăm că suntem primii în Europa care avem acest tip de ocupație. Expert în dezvoltare durabilă în agricultură, se numește conform Laszlo Borbely, consilier de stat în Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Până în 2026, România va avea 2.000 de astfel de experți, a declarat acesta, conform Agerpres.ro.

„Noi, în România, la Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă avem o nouă meserie – expert în dezvoltare durabilă – şi suntem primii din Europa care avem o asemenea meserie, din câte am aflat. O să avem 2.000 de experţi în dezvoltare durabilă până în 2026, primii 150 îi educăm acum printr-un curs post universitar în administraţia publică şi nu numai, expert în dezvoltare durabilă în diferite domenii,” a declarat Borbely la Conferinţa Naţională dedicată Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”. Consilierul de stat povestit că departamentul are implementată o strategie de dezvoltare durabilă şi numai 17 obiective „de care ar trebui să ţinem cont”, iar cel puţin cinci dintre ele sunt în legătură directă cu agricultura şi cu dezvoltarea agriculturii.

Conceptul și implementarea dezvoltării durabile

Dezvoltarea durabilă urmărește și încearcă să stabilească un cadru teoretic fix pentru luarea deciziilor în orice situație în care se regăsește un raport de tipul om – mediu, fie că e vorba de mediul înconjurător, mediul economic sau mediul social.

Deși inițial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică determinată de intensa exploatare industrială a resurselor și degradarea continuă a mediului și căuta, deci, în primul rând prezervarea calității mediului înconjurător, în prezent conceptul s-a extins asupra calității vieții în complexitatea sa, sub aspect economic și social. Obiect al dezvoltării durabile este acum și preocuparea pentru dreptate și echitate între state, nu numai între generații. Fiecare om, conștient sau nu, poate contribui la dezvoltarea durabilă. De fapt, se poate vorbi de o gândire de durată atunci când se colectează sau se depun deșeuri din plastic sau hârtie în locurile special amenajate.

La nivel industrial, lucrurile s-au mișcat mult mai repede. Astfel, multe fabrici folosesc deșeuri drept combustibil, iar în anumite localități se încearcă implementarea unor sisteme de încălzire casnică pe baza arderii deșeurilor. Unele companii au conștientizat importanța economică dar și ecologică a recuperării și refolosirii deșeurilor, conform Wikipedia.

Fără agricultură nici o țară nu este prosperă!

Mentalitatea oamenilor este un lucru foarte important în acest proces, respectiv cum poate România să aibă o masă critică în societate care să gândească „puţin altfel”, să conștientizeze ce este bine sau rău pentru un trai sănătos.

„Obiectivul 2 este clar: fără foamete, obiectivul 9, care înseamnă cercetare-inovare, obiectivul 11 – comunităţi durabile, obiectivul 12 – producţie şi consum durabil şi obiectivul 15 – biodiversitatea, dar menţionez şi 14 cu viaţa acvatică. Ce înseamnă acest lucru? Fără agricultură nicio ţară nu este prosperă. Dacă ne uităm la cifre, în 2011 din PIB am avut 6,5% agricultură, în 2020 – 3,5%, o rată de creştere mai mică decât restul economiei, avem încă o problemă la schimbări climatice. În 2005 -2006, 2010 – 2011 am avut acele inundaţii dezastruoase, de câţiva ani avem secetă, avem îngheţ, cum răspundem la aceste lucruri? Avem nevoie de o altă mentalitate în ceea ce priveşte siguranţa alimentară, risipa, deşeurile”, a relatat apoi consilierul, punând accent pe conștientizarea omenirii asupra siguranței alimentelor în contextul crizei climatice.