Infofinanciar > Esential > O nouă strategie! Modalitățile prin care Guvernul vrea să elimine pensiile speciale
Esential

O nouă strategie! Modalitățile prin care Guvernul vrea să elimine pensiile speciale

evz.ro
FOTO: evz.ro

Guvernul are ca termen ultima zi a anului pentru reforma pensiilor speciale susține ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene Marcel Boloș. ”Au existat discuții la nivelul Guvernului și în coaliție, pe această temă, s-a exprimat punctul de vedere cu privire la faptul că avem un jalon care are un conținut care privește pensiile speciale, iar noi, în legislația națională avem pensiile ocupaționale și pensiile de serviciu”a declarat Marcel Boloș.

Pensiile speciale sunt de fapt ”ocupaționale” și de ”serviciu”

Potrivit declarațiilor susținute de ministrul Investițiilor România nu are în legislații pensii speciale ci ocupaționale și de serviciu. Comisia Europeană condiționează acordarea fondurilor, prin mecanismul de redresare și reziliență, în sensul că Executivul de la București trebuie să îndeplinească acele condiții prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență, printre care se află și reglementarea pensiilor speciale, care ar trebui finalizată până la sfârșitul anului.

Boloș a declarat, în legătură cu acest subiect, că ”primul impas sau prima clarificare care ar trebui făcută cu Bruxelles-ul este concordanța între jalonului PNRR și prevederile din legislația națională”. Altfel spus, în momentul în care sunt îndeplinite condițiile și circumstanțele obiective de modificare a unui jalon statul membru este nevoit să prezinte condițiile respective Comisiei Europene care va decide dacă sunt justificate pentru modificarea jalonului și ia o decizie.

În acest sens, Boloș susține că trebuie clarificate chestiunile ce țin mai degrabă de terminologie, dat fiind faptul că pensiile speciale ar fi de fapt pensii militare sau de serviciu.

”Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l limpezim cu CE și desigur e foarte important ca această discuție la nivel politic să existe pentru ca să se transmită că această problema este una de importanță națională, problema pensiilor în special este una de importanță națională și nu putem să avem o conduită care să ne ducă în rândul statele membre, fiind unicat cu eliminarea pensiilor speciale.

Nu cred că este de bun augur. Nu cred că un Guvern sau un Parlament din UE ar lua o astfel de decizie”.

CCR a declarat neconstituțională legea care prevedea eliminarea pensiilor speciale

Parlamentul României a votat un proiect de lege prin care pensiile speciale să fie eliminate, însă Curtea Constituțională a României a declarant legea respective ca fiind necostituțională. Un alt demers făcut de politicieni pentru a elimina sau impozita pensiile speciale a fost impozitarea maximă a pensiilor speciale pentru a reduce presiunea economică generate de aceste privilegii.

În România mai multe categorii de personal administrative beneficiază de pensiile speciale prin care se numără persoanele încadrate în MApn, MAI și SRI dar și procurorii, judecătorii, funcționarii publici parlamentari, diplomații, senatorii și personalul aeronautic. Aproximativ 10.000 de angajați ai Statului beneficiază de pensiile speciale, cea mai mare depășește 20.000 de lei.

Uniunea Salvați România  solicitat public guvernului să prezinte planul prin care pensiile speciale din România vor fi eliminate, în condițiile în care proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale ale demnitarilor este blocat din 6 mai, din cauza faptului că PSD-PNL-UDMR ”refuză sistematic” toate solicitările USR-ului de introduce în dezbatere proiectul în cauză.

” Să ne spună dacă susține poziția colegului său de Guvern, Marcel Boloș (n.red. – ministrul PNL al proiectelor europene), care spune că România nu trebuie să taie pensiile speciale, pentru că nu este o țară sălbatică” a delcarat politicianul Ionuț Moșteanu.