Camera Deputaților a adoptat legea care ar decide ca data de 9 mai să devină Zi Națională a Oinei, zi care ar deveni sărbătoare legală. Propunerea de lege se află acum pe biroul președintelui Klaus Iohannis și așteaptă să fie aprobată.
Camera Deputaților a decis, în calitate de for decizional, ca ziua de 9 mai să devină Ziua Națională a Oinei. Noua lege care face din ziua de 9 mai sărbătoare legală a fost aprobată de Senat cu 222 de voturi „pentru”, 10 „contra” şi 45 de abţineri.
Oina este sportul național al românilor
Sportul național tradițional al României, oina, va avea acum o zi dedicată acesteia, după ce Parlamentul a aprobat transformarea zilei de 9 mai în Zi Națională. Legea spune că are „ca obiect de reglementare modificarea Legii nr.69/2000. Astfel, se preconizează instituirea zilei de 9 mai ca Zi Naţională a Oinei, precum şi instituirea obligaţiei Federaţiei Române de Oină de a prezenta, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, activităţile propuse a se desfășura anul următor, pentru finanţarea directă de la bugetul de stat a programului național „Redescoperă Oina”, conform raportului comisiei de specialitate.
Proiectul a fost propus de senatorii PSD
Proiectul a fost iniţiat de 23 de senatori social-democraţi. „Oina este singurul sport naţional românesc, născut la sat şi posibil să moară la oraş. Oina, sportul nostru naţional, contribuie, alături de alte valori naţionale, cum ar fi cântatul şi dansul popular, la realizarea identităţii noastre de români.
Fotbalul este de foarte mulţi ani sportul numărul 1 în multe ţări din lume, inclusiv în România. Dar, sportul naţional nu este, aşa cum cred unii, fotbalul, ci oina, un sport înscris în patrimoniul românesc. În acest context ne dolrim să avem Ziua Naţională a Oinei, o zi în care să marcăm aşa cum se cuvine sportul nostru tradiţional, cu susţinere din partea autorităţilor centrale şi locale, TVR şi radiodifuziunea Română”, arătau iniţiatorii în expuneree de motive.
Legea a fost adoptată de Camera Deputatilor, în calitate de for decizional, cu 222 de voturi „pentru”, 10 „contra” şi 45 de abţineri. Legea va merge acum la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare, potrivit România TV.
Ce semnifică 9 mai pentru oină
Oina (sau hoina) este un joc sportiv tradițional românesc. Jocul de oină era răspândit pe întreg cuprinsul țării, având un număr mare de denumiri și variante: în Banat i se spunea „lopta mică” sau „pila”, în Transilvania „de-a lunga” sau „lopta lungă”, în zona Sibiului „fuga”,în Muntenia și în Moldova „hoina” și apoi oina, în Maramureș „ojerul” sau „oirul”, în Dobrogea „de-a lunga”, în Bucovina „bătute-păscute” sau „coroana” etc. În unele părți oina se juca și de către fete, sub numele de „oiniță”. Este asemănător cu jocuri sportive comune altor țări, cum ar fi Schlagball-ul german, pesäpallo-ul finlandez, jocul paume din Franța, respectiv Cluiche Corr-ul irlandez.
Jocul de oină este practicat continuu cel puțin din secolul al XIV-lea conform cronicilor și hrisoavelor timpului, fiind menționat prima dată documentar la 1364, în timpul domniei lui Vlaicu Vodă.
La 9 mai 1899, la București s-a ținut primul campionat național de oină, învingătoare fiind echipa liceului Nicolae Bălcescu din Brăila. În Monitorul Oficial nr. 49 din 3 iunie 1912 se publică integral regulamentul jocului, astfel fiind recunoscut oficial jocul de oină. La începutul lunii decembrie 1912, la București, este înființată „Federația Societăților Sportive din Romania” (FSSR) care cuprindea și „Comisia de Oină”, informează Wikipedia.