Infofinanciar > Info > „O parte dintre pensionari vor primi bani în plus!” Ultimele informații din partea șefului Casei de Pensii
Info

„O parte dintre pensionari vor primi bani în plus!” Ultimele informații din partea șefului Casei de Pensii

„O parte dintre pensionari vor primi bani în plus!” Ultimele informații din partea șefului Casei de Pensii
sursă foto: Antena3 CNN

Se pare că subiectul pensiilor românilor continuă și nimeni nu știe când se va sfârși. Cel care continuă de această dată subiectul este președintele Casei de Pensii, Daniel Baciu, care a vorbit recent despre stadiul proiectului de majorare a veniturilor pensionarilor. Acesta a explicat în cadrul unei intervenții televizate cum va fi aplicată noua formulă de calcul a punctului de pensie.

„Avem 4,7 milioane de dosare în plată și în momentul de față ne apropiem de un procent de 70 %, aducă 3.160.000 de dosare în momentul de față le avem digitalizate. Dar nu este vorba numai de digitalizare, este vorba de acest proces de evaluare a dosarelor de pensii care se face în baza Legii 127.

Mai precis, este vorba despre articolul 157 aliniatul 2, care a fost ulterior completat ca act normativ prin ordin de ministru, respectiv ordinul 487/2021 care a intrat în vigoare în 18 iunie şi prin care urmărim acest proces de evaluare a dosarelor de pensii”, a declarat șeful Casei de Pensii, în direct la Antena 3 CNN.

Acesta vine cu lămuriri pentru seniori și spune cum actuala procedură urmărește ca stagiile de cotizare ale fiecărui pensionar să fie foarte clar evidențiate: „Și anume în stagii de cotizare contributive, stații de cotizare asimilate și stagii de cotizare necontributive”.

Baciu: „Noua lege a pensiilor va avea o componentă foarte importanță”

„De ce spun lucrul acesta și este foarte important, pentru că dacă avem această bază de date cu evidențierea foarte clară a acestor stagii de cotizare, putem efectiv să aplicăm noua lege a pensiilor, care iar va avea o componentă foarte importanță, esențială, zic eu, și anume contributivitatea, astfel încât nouă act normativ să se ia în calcul efectiv aceste stagii pe care le vom avea foarte clar evidențiate.

Este vorba de ultimii 20 de ani în care s-au adunat aceste inechități, în sensul că avem pensionari în plată care au ieșit la pensi pe legislații diferite la momentele respective și avem pensionari cu cuantumuri diferite în plată și având aceeași stagiu de cotizare care e, de fapt, cea mai importantă inechitate”, a spus Daniel Baciu, citat de romaniatv.net.

Președintele Casei de Pensii declară astfel motivul pentru care românilor li se vor aplica cuantumuri diferite pentru calcului pensiei. :Până la urmă este vorba despre raportarea la stagii de cotizare diferite. De fapt, vorbim de legea 3/1977 vorbim de legea 19/ 2000 și de actuala lege 263 care este în vigoare, care fiecare din aceste 3 legi au avut calculul lor a s-a raportat la stagii diferite de cotizare începând de la 25 de ani 30 de ani și respectiv 35 de ani cât este în prezent.

Deci, practic, avem pensionari în plată care au ieșit pe legea 19/2000 care s-a raportat la un stagiu de cotizare mai mic. Avem pensionari în plată care s-au ieșit actual pe legea 263/ 2010 care a intrat în vigoare de la 1/ ianuarie 2011, unde raportarea se face la 35 de ani prin stagiu complet de cotizare. Și din acest motiv avem cuantumuri diferite pentru că calculul pensiei, calcului punctajului mediu anual s-a raportat la stagii de cotizare diferite, care erau evident în vigoare la vremea respectivă”, a mai spus Șeful Casei de Pensii.