Potrivit ultimului dialog dintre miliardarul american și bancherii săi care a avut loc în cadrul unei videoconferințe de ieri, Elon Musk a decis să achiziționeze vineri platforma de socializare Twitter. Administrațiile băncilor, care vor asigura 13 miliarde de dolari din suma totală, au ajuns la un numitor comun pentru a realiza această tranzacție. De asemenea, documentele prin care se vor acorda acești bani miliardarului american sunt aproape de a fi semnate.
Twitter Inc. este o platformă de social media înființată în anul 2006 de Jack Dorsey, Noah Glass, Biz Stone și Evan Williams. Aplicația are în prezent 396 de milioane de utilizatori, dintre care 700.000 sunt români, scrie Mediafax.
Tranzacție cu năbădăi
În cele din urmă, după mai multe tentative, Elon Musk a decis să cumpere Twitter cu 44 de miliarde de dolari. Omul de afaceri a anunțat încă din luna aprilie că ar dori să cumpere acțiunile de la Twitter, însă, miliardarul s-a răsgândit repede în luna iulie, după ce actualii acționari ai platformei de socializare ar fi minimalizat numărul conturilor false din aplicație. Astfel, board-ul de la Twitter a susținut că doar 5% din conturile din interiorul platformei social media sunt false, în timp ce Musk a precizat că numărul real depășea acest prag.
În urma acestui dezacord, președintele Twitter a decis să deschidă un proces pe numele lui Musk pe data de 12 iulie, prin care l-a obligat pe miliardarul american să-și respecte decizia de plăti suma negociată, scriu cei de la Euronews România.
„Consiliul de administraţie al Twitter este hotărât să finalizeze tranzacţia la preţul şi în condiţiile convenite” cu Elon Musk, a susținut la acea vreme Bret Taylor într-o postare pe reţeaua de socializare.Acesta a mai precizat că este „încrezător” că va obține câştig de cauză în faţa instanţei.
Metoda Musk de a face bani
Musk a avut în vedere să cumpere Twitter cu două săptămâni înainte ca tribunalul Daleware din Statele Unite să-l oblige pe acesta să ia o decizie. Pentru a evita această situație, omul de afaceri trebuia să se decidă până pe 17 octombrie ce va face în cazul Twitter.
„Procedural s-a întâmplat tot ce trebuie să se întâmple. Singurul lucru care este că nu știu unde este finanțarea. Trebuie să aibă banii de plătit. Și asta înseamnă că trebuie să-l ia de la bănci. Dar băncile sunt angajate în alte credite. Cu toate acestea Musk are câțiva finanțatori, dar nu știu cât de repede îl pot ajuta. Adică banii pentru a plăti contractul. Probabil procedural, au obținut aprobările de reglementare a investiției. Deci, în ceea ce privește realizarea efectivă a acestui lucru rămâne o formalitate în a depune o hârtie la tribunalul din Delaware,” a susținut Ann Lipton, profesor în Dreptul Afacerilor și Antreprenoriat la Universitatea Tulane la începutul acestei luni.