Infofinanciar > Lumea la zi > Oamenii se bucură de transport gratuit. Unde pot merge românii pentru a beneficia de acest lucru
Lumea la zi

Oamenii se bucură de transport gratuit. Unde pot merge românii pentru a beneficia de acest lucru

Oamenii se bucură de transport gratuit. Unde pot merge românii pentru a beneficia de acest lucru
Sursa foto: Arhiva companiei

Transportul public este gratuit în această țară din Europa. Românii nu vizitează această țară foarte des, deși ar putea descoperi locuri unice.

Începând din anul 2020, un stat mic din Europa a decis să elimine plata transportului public, atât pentru cetățeni, dar și pentru turiști.

Transportul public gratuit în Luxemburg

Luxemburg a luat această decizie, care s-a dovedit a fi una extrem de benefică. Gratuitatea se aplică în cazul autobuzelor, trenurilor și tramvaielor. Motivul din spatele acestei decizii este unul surprinzător. Cetățenii din Luxemburg laudă și în prezent această hotărâre. De asemenea, în anul 2020, Luxemburg a fost prima țară din lume care a renunțat la tarifele pentru transportul în comun.

Măsura a fost luată pentru a diminua problema mașinilor din Luxemburg. Statul a avut, în 2020, cea mai mare densitate de mașini la nivelul Uniunii Europene.

Numărul de mașini a fost de 696 la 1.000 de locuitor, depășind media de 560. În ultimii ani, Luxemburg se confrunta cu traficul extrem de aglomerat. De asemenea, nivelurile de emisii de carbon depășeau limitele, astfel încât autoritățile au luat cea mai bună decizie. Au oferit gratuitatea transportului public, iar cetățenii profită din plin de aceasta.

În prezent, luxemburghezii folosesc tot mai des autobuzul, tramvaiul sau trenul, iar mașinile rămân acasă. Această măsură este benefică și mediului înconjurător.

“Deoarece este gratuit, este mai ușor să iei o decizie rapid, să alegi între transportul în comun sau mașina privată. Acest lucru înseamnă că este foarte pozitiv pentru mediu și foarte practic”, a declarat contabilul Edgar Bisenius.

Categoria de persoane care plătesc totuși bilet

Există, totuși, o anumită categorie de oameni care plătesc biletul de călătorie. Este vorba despre cei care vor să călătorească la clasa I. Gratuitatea este valabilă doar pentru clasa a II-a.

Luxemburg colecta 41 de milioane de euro anual din vânzarea biletelor, în timp ce costurile de funcționare sunt de peste 500 de milioane de euro. Cu toate acestea, deficitul este acoperit de către contribuabilii mai mari.

Luxemburg este un stat mic, cu o suprafață de 2.586 km pătrați. De asemenea, este unul dintre cele mai mici state din Europa. Populația acestei țări este estimată la 672.050 de locuitori.

Luxemburg nu este singura țară din Europa care a oferit gratuitatea transportului în comun. În orașul Tallinn, capitala Estoniei se aplică aceeași regulă. De asemenea, și în orașul francez Montpellier, potrivit Fanatik.ro