Infofinanciar > Info > Oficial! Salariile vor crește din nou! Ministrul Finanțelor anunță ce se întămplă cu pensiile
Info

Oficial! Salariile vor crește din nou! Ministrul Finanțelor anunță ce se întămplă cu pensiile

Bani
Sursă foto: Antena 3 CNN

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a susținut că românii se vor putea bucura „cu siguranță” de o noua majorare a salariilor începând cu 1 ianuarie 2024. Creșterea precedentă a remunerațiilor a avut loc chiar din prima zi a acestui an (1 ianuarie 2023).

Analiștii financiari atrag atenția însă că o nouă majorare a salariilor ar duce automat la creșterea taxelor, impozitelor și a contribuțiilor datorate către stat.

„Ceea ce noi ne dorim este să creștem aceste deziderate. Să creștem veniturile oamenilor! Am spus că anul 2023 este un an de recuperare, astfel încât toată lumea să ajungă să nu mai aibă o lipsă de venituri din cauza inflației.

Salariul minim pe economie cu siguranță va crește de la 1 ianuarie 2024. Ceea ce vrem noi să găsim este parteneriatul cu mediul de afaceri astfel încât acest salariu minim să crească amplu, cel puțin cum a crescut de la 1 ianuarie 2023. Pe brut aproape 500 de lei, pe net mai mult de 300 de lei”, a transmis ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, într-o intervenție la Antena 3 CNN.

Oficialul nu a oferit un răspuns clar dacă remunerația lunară minimă a românilor va putea depăși 4.000 de lei începând de anul viitor.

„O să vedem cum rezultă și din dialog, și din analizele pe care le facem, și din ceea ce înseamnă, de fapt, dezbaterea din coaliție”, a mai spus Câciu.

Majorarea, în funcție de progresul economic

De altfel, ministrul Adrian Câciu a spus că procentul cu care vor fi crescute salariile din 2024 depinde de modul în care va performa economia în 2023

„Dacă nu avem elemente de hazard, cum au fost în 2022 când a început războiul din Ucraina, evident că vom găsi câteva soluții. Trebuie să vedem cum merge economia în primul semestru”, a anunțat ministrul PSD.

De asemenea, de acest factor depinde și majorarea pensiilor de anul viitor, a mai precizat Câciu.

„Tot ceea ce ține de noi pentru a crește veniturile românilor, se va face”, a conchis oficialul.

Salariul minim a crescut la 3.000 de lei

Guvernul României a anunțat în mai multe rânduri pe parcursul anului 2022 că, de la începutul anului 2023, românii vor avea parte de o majorare a salariului minim pe economie până la 3.000 de lei lunar, lucru care s-a și întâmplat.

Inițial, măsura a fost făcută publică de ministrul Muncii, Marius Budăi, pe data de 25 iulie 2022.

„Guvernul a aprobat hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care prevede ca nivelul acestuia să fie majorat la 3.000 de lei, începând cu data de 1 ianuarie 2023, față de 2.550 de lei. Această modificare a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată reprezintă o creștere de 17,6 la sută, ceea ce în valoare absolută înseamnă 450 de lei.

În valoare netă, salariul este de 1.898 de lei, majorarea fiind de 374 de lei, iar creșterea netă de 24,5 la sută. Tariful orar va fi de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună. Stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2023 s-a făcut prin negociere și acordul comun al Guvernului, reprezentanților patronatelor și sindicatelor, în cadrul ședinței Consiliului Național Tripartit”, au susținut reprezentanții Guvernului în cadrul unui comunicat de presă.