OpenAI a prezentat un nou model de inteligență artificială despre care spune că poate „raționa” și rezolva probleme mai dificile în știință, codare și matematică decât versiunile anterioare.
Modelul, primul dintr-o serie numită OpenAI o1, a fost lansat sub forma unui program pilot. Firma a precizat că se așteaptă la actualizări și îmbunătățiri regulate. Ultima verisune va deveni treptat disponibilă pentru majoritatea utilizatorilor ChatGPT.
OpenAI anunță o nouă versiune pentru ChatGPT
„Am antrenat aceste modele să petreacă mai mult timp calculând probleme înainte de a răspunde. La fel ca o persoană. Prin formare, botul învață să își rafineze procesul de gândire. Să încerce diferite strategii și să își recunoască greșelile”, a declarat producătorul ChatGPT pe site-ul său.
Ca exemple ale puterii noilor modele, OpenAI a menționat că acestea pot fi utilizate de cercetătorii din domeniul sănătății pentru a adnota datele de secvențiere a celulelor și de fizicieni pentru a genera „formule matematice complicate necesare pentru optica cuantică”.
Potențialul noilor modele AI a fost subliniat și de Noam Brown, cercetător științific în cadrul companiei. „OpenAI’s o1 gândește pentru câteva secunde, dar ne propunem ca versiunile viitoare să gândească pentru ore, zile, chiar săptămâni.
O problemă spinoasă pentru încălzirea globală
Costurile de inferență vor fi mai mari”, a postat Noam Brown pe platforma X, cu referire la costurile suplimentare. „Dar ce costuri ați plăti pentru un nou medicament împotriva cancerului? Pentru baterii inovatoare?”, a adăugat inginerul OpenAI.
Consumul suplimentar de energie a IA urma să fie discutată joi, 18 septembrie, între înalți oficiali de la Casa Albă și directori de top din domeniul tehnologiei din SUA. Sam Altman, CEO al OpenAI, Ruth Porat, director executiv al Google, și Dario Amodei, CEO al Anthropic, erau așteptați să participe la întâlnire.
Deși tehnologia poate ajuta la rezolvarea unor probleme spinoase precum cancerul și criza climatică, totodată ridică provocări la fel de complexe, inclusiv modul de a satisface cererea semnificativă de energie electrică necesară sistemelor avansate de IA, care ar putea agrava încălzirea globală.
OpenAI va lansa o versiune pilot
Noul model OpenAI nu are încă multe dintre caracteristicile „care fac ChatGPT util”, a declarat firma. Cum ar fi navigarea pe internet pentru informații și încărcarea de fișiere și imagini. „Dar pentru sarcinile complexe de raționament, acesta este un progres semnificativ”, au adăugat reprezeintanții OpenAI.
În cadrul testelor, OpenAI o1 se comportă similar cu studenții doctoranzi la sarcini de referință dificile în fizică, chimie și biologie, potrivit companiei. Iar în cadrul unui examen de calificare pentru Olimpiada Internațională de Matematică, noua serie de modele a rezolvat corect 83% din probleme, potrivit CNN.