Infofinanciar > Info > Oficialii au făcut anunțul! Unii seniori mai norocoși primesc o creștere de 80% la recalculare
Info

Oficialii au făcut anunțul! Unii seniori mai norocoși primesc o creștere de 80% la recalculare

Persoanele în vârstă din România sunt cu sufletul la gură în așteptarea recalculării mult-anticipate a pensiilor.
Sursa foto: arhiva companiei

În numai câteva zile reprezentanții Casei Naționale de Pensii vor semna contractul pentru softul informatic care se va utiliza pentru recalcularea pensiilor a milioane de seniori.

După cum au transmis oficialii, dosarele au fost digitalizate aproape în totalitate.

Vești bune pentru seniori

De asemenea, seniorii mai au parte de o veste bună! Au fost făcute publice normele pentru noua lege a pensiilor, în Monitorul Oficial. Vârstnicii mai au foarte puțin de așteptat până în momentul în care se va da startul recalculării pensiilor.

Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a transmis când vor primi românii deciziile de recalculare. De asemenea, acesta a mai transmis și care sunt seniorii care vor rămâne cu veniturile înghețate.

„Într-adevăr, avem o certitudine: deja normele metodologice de aplicare a legii 360 pe 2023 au fost adoptate în ședință de Guvern și publicate în Monitorul Oficial.

De acum intrăm în linie dreaptă.

În perioada imediat următoare, vom semna contractul subsecvent cu firma care asigură mentenanța sistemului informatic integrat al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), astfel încât după ce softul va fi furnizat și va fi realizat de colegii care asigură această mentenanță, vom începe propriu-zis recalcularea dosarelor de pensie.

Din data de 1 septembrie, toți pensionarii vor primi pensiile recalculate conform noii formule prevăzute în lege”, sunt informațiile pe care le-a transmis Daniel Baciu la Antena 3 CNN.

3 milioane de români vor avea pensii mai mari

Numărul seniorilor din România care vor avea parte de majorări ale veniturilor trece de 3 milioane. În schimb, ceilalți seniori, vor rămâne cu veniturile pe care le au în acest moment în plată.

„În urma acestei recalculări, nicio pensie nu va scădea. Vom avea majorări, în principal, ale pensiilor. Avem un buget suplimentar de 25 de miliarde pentru recalculare de la 1 septembrie și pentru indexarea de la 1 ianuarie, cu 13,8%.

Colegii mei de la Casa Națională de Pensii și colegii de la Casele teritoriale de Pensii sunt capacitați ca să reușim să facem acest proces de recalculare în timp util, astfel încât pensionarii să își primească drepturile legitime care li se cuvin începând cu 1 septembrie.

Sunt majorări care vor ajunge până la 80% chiar. Dar și mai mari. Datorită acelor puncte de stabilitate care fac diferența.

Este practic noutatea în lege. Persoanele care au realizat niște stagii suplimentare de cotizare vor beneficia de nişte majorări destul de însemnate”, a mai adăugat șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, conform antena3.ro 

Bani mai mulți pentru românii cu studii

Totodată, din acest an, românii cu studii superioare vor avea parte de pensii mai mari. Conform noii legi, pentru a îmbunătăți calculul pensiei, se vor lua în considerare și anii pe care unii oameni i-au petrecut pe băncile școlilor.

Pentru fiecare an de studiu, românii vor primi o majorare de 0,25 de puncte de pensie. Valoarea fiecărui punct este de 81 de lei. În cazul în care un român a petrecut patru ani în facultate, acest lucru echivalează cu un punct, transmite ziare.com