Infofinanciar > Lumea la zi > Oficialii ruși „liniștesc” lumea! Serghei Șoigu: „Scopul principal al armelor nucleare rusești este de a descuraja un atac nuclear”
Lumea la zi

Oficialii ruși „liniștesc” lumea! Serghei Șoigu: „Scopul principal al armelor nucleare rusești este de a descuraja un atac nuclear”

Oficialii ruși „liniștesc” lumea! Serghei Șoigu: „Scopul principal al armelor nucleare rusești este de a descuraja un atac nuclear”
sursa foto: Evenimentul Zilei

Rusia „nu are nicio nevoie” să folosească arme nucleare în Ucraina, a declarat marți ministrul apărării sale, calificând drept „minciuni absolute” speculațiile din presă potrivit cărora Moscova ar putea desfășura atacuri nucleare sau chimice în conflict.

„Din punct de vedere militar, nu este nevoie să folosim arme nucleare în Ucraina pentru a atinge obiectivele stabilite. Scopul principal al armelor nucleare rusești este de a descuraja un atac nuclear”, a declarat Serghei Șoigu în timpul unui discurs la o conferință internațională de securitate de la Moscova. „Presa răspândește speculații despre presupusa utilizare a armelor nucleare tactice rusești în cursul operațiunii militare speciale sau despre disponibilitatea de a utiliza arme chimice. Toate aceste atacuri informaționale sunt minciuni absolute”, potrivit Reuters.

Șoigu a mai afirmat că operațiunile militare ucrainene sunt planificate de Statele Unite și Marea Britanie și că NATO și-a mărit „de mai multe ori” desfășurarea de trupe în Europa Centrală și de Est.

Referindu-se la Noul Tratat START pentru controlul armelor nucleare ale SUA și Rusiei, Șoigu a declarat că discuțiile pentru prelungirea tratatului sunt „o stradă cu două sensuri”, iar situația din jurul acestuia este „dificilă”.

„O situație dificilă se dezvoltă și în ceea ce privește Tratatul privind limitarea armelor strategice ofensive. Acordul rămâne în vigoare până în 2026”, a adăugat Șoigu.

„Din partea Rusiei, obligațiile sunt îndeplinite, nivelurile declarate de purtători și focoase sunt menținute în limitele stabilite,”, a continuat acesta.

Mama eroină

În același timp, Vladimir Putin a semnat luni un decret prin care a introdus din nou în Rusia titlul de „Mamă eroină” pentru femeile care au născut şi crescut zece sau mai mulţi copii, recompensându-le cu suma de un milion de ruble, echivalentul a cicra 16.000 de euro, transmite agenţia rusă de presă TASS.

„Stabilirea titlului de Mamă Eroină care va fi acordat unei femei ce este cetățean rus și care a dat naștere și a crescut 10 sau mai mulți copii care sunt cetățeni ai Federației Ruse”, se arată în documentul semnat de Vladimir Putin.
Pe lângă stimulentul în bani de un milion de ruble, echivalentul a circa 16.000 de euro, titlul va fi acordat împreună cu un certificat și cu medalia Ordinului Mama Eroină, care va fi realizată din aur şi diamante, potrivit decretului prezidenţial emis de Putin.