Omul zilei de astăzi este fără doar și poate Marcel CIolacu, președintele PSD și cel care totodată a fost desemnat de Președintele Klaus Iohannis pentru a ocupa funcția de premier al României. Primul obstacol pe care trebuie să-l depășească al treilea om în Stat constă în alcătuirea echipei guvernamentale care se va prezenta în Camera Deputaților pentru a primi votul de încredere.
La scurt timp după ce a primit girul Cotroceniului, Marcel Ciolacu a decis să marcheze evenimentul printr-o declarație în care ne asigură pe noi toți, pe cetățenii României, că se va ridica la nivelul responsabilității care îi revine ca premier, desigur în cazul în care și Parlamentul va fi de acord cu propunerea făcută de Klaus Iohannis.
Marcel Ciolacu face primele declarații
Nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni că cele mai mari partide din România, cel liberal și cel social-democrat, au majoritate în cele două Camere ale Parlamentului, așa că învestirea noului Guvern nu reprezintă decât o simplă formalitate plină de fast. Totodată, Marcel Ciolacu a ținut să-i mulțumească și fostului premier Nicolae Ciucă pentru lecția de democrație pe care cel din urmă a oferit-o prin gestul de a-și depune mandatul.
„ Prin gestul său, România a trecut într-o etapă de democrație consolidată. Dacă Guvernul condus de Nicolae Ciucă a adus și a fost despre stabilizarea României, îmi doresc ca viitorul Guvern, condus de către mine, să fie despre economie și reformă. În primul rând, până joi, România trebuie să aibă un Guvern votat și pe urmă să venim la dumneavoastră pentru depunerea jurământului”, a declarat liderul PSD la scurt timp după ce a fost desemnat pentru funcția de premier.
Prima ședință a Executivului în noua formulă ar putea avea loc până la finalul acestei săptămâni, odată ce formalitățile de învestire se vor finaliza. Totodată, liderul din Kiseleff 10 a subliniat și efortul depus alături de Nicolae Ciucă pentru a pune capăt crizei din învățământ.
Marcel Ciolacu: „Majoritatea era deja făcută de PSD şi PNL ”
„ Mă bucur foarte mult că împreună cu fostul ministrul al României am reușit să găsim soluțiile cele mai bune pentru a stopa greva din învățământ, astfel încât copii să poate susţine examenele conform programului cunoscut deja fără mari modificări.
Am convenit cu dl. Ciucă ca în cursul zilei de vineri să continuăm discuțiile cu liderii de sindicat şi cu ministrul Muncii pentru a respecta termenele promise, până pe 15 iulie să finalizăm primele grile în învățământ din noua lege a salarizării.
Acordurile politice se fac pentru a crea o majoritate. Majoritatea era deja făcută de PSD şi PNL şi dorim în continuare să fie o coaliţie mai largă, atât cu minoritățile cât şi cu UDMR. Este normal, facem politică. În acest moment avem şi anumite performanțe ale unor miniștrii şi lucruri care au funcţionat foarte bine.
Nu pot să fac abstracție în ceea ce privește ministerul Fondurilor şi ministerul Transporturilor. Ştim cu toții ce s-a găsit în acele ministere înainte şi faptul că Sorin Grindeanu a reuşit o performanță unică (…). Îmi doresc ca guvernul României să fie unul performant”, declarat Marcel Ciolacu.