Infofinanciar > Lumea la zi > OMV Petrom își extinde activitatea. Producătorul va fi disponibil și pentru consumatorii bulgari
Lumea la zi

OMV Petrom își extinde activitatea. Producătorul va fi disponibil și pentru consumatorii bulgari

OMV Petrom își extinde activitatea. Producătorul va fi disponibil și pentru consumatorii bulgari
Sursa foto: Arhiva companiei

OMV Petrom a anunțat că urmează să își extindă activitatea de furnizare de gaze naturale și pe piața bulgară.

OMV este cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei. Oferta Petrom va fi disponibilă pentru consumatorii industriali din Bulgaria de la începutul lunii acesteia.

„În ultimii doi ani ne-am consolidat prezența pe piața din România și am început extinderea în regiune. Bulgaria este un pas natural, având în vedere proximitatea și faptul că suntem deja prezenți pe această piață cu rețeaua de stații OMV și cu operațiuni de explorare în Marea Neagră”, a spus Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom.

OMV este activ pe întreg lanțul gazelor naturale. Mișcările încep de la producție inclusiv până la procesare, comercializare și furnizare.

Compania este al doilea cel mai mare producător de gaze de la noi din țară. Producția sa este de 3,3 miliarde de metri cubi în 2023. Prin producția proprie și prin contractele de furnizare, compania a asigurat circa 40% din consumul de gaze naturale din România în 2023, conform economedia.