OMV Petrom trebuie să plătească în fondul de Tranziție Energetică 120 de milioane de euro. Contribuția respectivă, precizează inspectorii Antifraudă, este o taxă aparte de cea de solidaritatea introdusă în decembrie 2022 prin adoptarea regulamentului european în legislația națională.
ANAF (Autoritatea Națională de Administrare Fiscală) a efectuat un control prelungit la compania austriacă pentru a colecta informații privind taxa de solidaritate introdusă în domeniul energetic în baza unei directive europene. Reprezentanții OMV Petrom au precizat că societatea nu datorează autorităților române niciun ban.
OMV Petrom datorează României 120 de milioane de euro
Nu este exclus să vedem astfel de inspecții prelungite și la alte companii din domeniu, inspectorii suspectează faptul că anumite companii datorează bugetului de stat sume mai mari decât cele declarate autorităților. În baza datelor culese, ANAF urmează să emită în perioada următoare o decizie de impunere. Contribuția la Fondul de Tranziție Energetică nu este totuna cu taxa de solidaritate, pe care de altfel, compania OMV Petrom a refuzat să o plătească în România.
Investigatorii Antifraudă cu expertiză în domeniul produselor energetice derulează de mai mult timp un control prelungit la compania austriacă pentru a colecta date pe care, ulterior le transmit ministerului de Finanțe pentru discuțiile care vor fi purtate cu Executivul european, potrivit unei scrisoare redactate de Lucian Heiuș, președintele ANAF.
„Încă avem la OMV Petrom inspectori Antifraudă specializați în produse energetice. Verifică modelul de business de anul trecut și transmitem Ministerului Finanțelor informații pentru discuțiile cu Comisia Europeană”, a precizat Heiuș într-o conferință de presă din prima jumătate a lunii martie. Șeful ANAF a precizat că depunerea declarației respective, în baza căreia se efectuează plata taxei suplimentare, are termen de plată la mijlocul anului,
Contribuția de solidaritate constituie suprataxa de 60% aplicată profiturilor din 2022
Sumele colectate din supraimpozitarea producătorilor de energie electrică, a traderilor de energie și gaze naturale ajung în Fondul de Tranziție Energetică. Banii colectați sunt mai apoi folosiți pentru a acoperi diferențele dintre costurile reale totale ale furnizorilor de energie și tarifele plafonate, pe care le plătesc consumatorii finali.
În altă ordine de idei, contribuția de solidaritate constituie suprataxa de 60% aplicată profiturilor din 2022 care depășesc cu cel puțin 20% din media profiturilor înregistrate în intervalul 2018-2021. Pe scurt, companiile care și-au obținut cifra de afaceri pe anul 2022 într-o proporție de peste 75% din încasări aferente fabricării produselor petroliere rafinate vor plăti pentru contribuția de solidaritate de 60%.
În condițiile în care concernul austriac a declarat că nu datorează nimic României, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu a declarat pentru un post de televiziune cu acoperire națională, că OMV va plăti în cele din urmă taxa de solidaritate pe 25 iunie, fiind de altfel și data legală pentru impozitul pe profit.