Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut țărilor să abordeze urgența cauzată de valurile extreme de căldură. Această situație este alimentată de schimbările climatice. Declarația a fost făcută joi, după cea mai călduroasă zi din istoria înregistrată, conform Reuters.
„Căldura extremă este noua anormalitate. Lumea trebuie să se ridice la înălţimea provocării reprezentate de creşterea temperaturilor”, a spus oficialul.
Valurile de căldură sunt din ce în ce mai frecvente și intense din cauza schimbărilor climatice. În acest an, căldura extremă a ucis 1.300 de pelerini hajj și a forțat închiderea școlilor pentru 80 de milioane de copii din Africa și Asia. Numărul cazurilor de spitalizare și decese a crescut în regiunea Sahel.
ONU cere măsuri împotriva caniculei
Fiecare lună, din iunie 2023, a fost cea mai călduroasă din istorie, comparativ cu aceleași luni din anii precedenți, conform Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice al Uniunii Europene. ONU a cerut guvernelor să reducă emisiile de combustibili fosili și să protejeze persoanele vulnerabile, cum ar fi vârstnicii, femeile însărcinate și copiii. De asemenea, este necesară creșterea garanțiilor pentru lucrători.
Un raport al Organizației Internaționale a Muncii (OIM) arată că peste 70% din forța de muncă globală, adică 2,4 miliarde de persoane, sunt expuse riscului de căldură extremă. În Africa, 93% din forța de muncă este expusă la căldură extremă, iar în statele arabe acest procent este de 84%.
Căldura extremă a cauzat aproape 23 de milioane de leziuni la locul de muncă. Canicula provoac aaproximativ 19.000 de decese anual, la nivel global.
„Avem nevoie de măsuri de protecţie a lucrătorilor, bazate pe drepturile omului”, a declarat Guterres.
Secretarul general al ONU a cerut guvernelor să protejeze economiile și sectoarele critice. Printre acestea se numără asistența medicală și mediul construit. Orașele se încălzesc de două ori mai rapid decât media globală. Acest lucru se întâmplă din cauza urbanizării rapide și a efectului de insulă de căldură urbană.
Până în 2050, cercetătorii estimează o creștere de 700% a numărului de persoane sărace din mediul urban afectate de căldura extremă. Este pentru prima dată când ONU lansează un apel global la acțiune împotriva căldurii extreme.
„Este o recunoaştere a importanţei acestei probleme şi a urgenţei ei. Este, de asemenea, o recunoaştere a faptului că nu toată lumea simte la fel şi plăteşte acelaşi preţ”, a adăugat ea, potrivit Agerpres.