Organizația Națiunilor Unite a decis joi, cu o majoritate confortabilă a voturilor, să lanseze o misiune de investigație pentru modul în care autoritățile din Iran gestionează protestele. Manifestațiile tot mai puternice care au zguduit țara din luna septembrie au fost reprimate violent, lăsând în urmă numeroase victime.
Moțiunea a primit aprobarea cu 25 de voturi pozitive, șase negative și 16 abțineri. Mai mulți diplomați și activiști au întâmpinat cu aplauze rezultatul citit de președintele consiliului.
Khadijeh Karimi, reprezentanta Teheranului la reuniunea din Geneva, a adus anterior acuzații pentru statele occidentale că se folosesc de consiliul pentru drepturile omului pentru a viza Iranul, acțiune pe care a catalogat-o drept ,,îngrozitoare și rușinoasă”, conform publicației Reuters.
Ce s-a întâmplat în Iran?
La sfârșitul lunii octombrie, aproximativ 1.000 de persoane din Teheran au fost inculpate în legătură cu protestele antiguvernamentale care au cuprins Iranul, afirmă procurorul șef al orașului. Suspecții acuzați de „acte de sabotaj”, inclusiv uciderea agenților de securitate și incendieri, vor fi judecați în masă săptămâna aceasta.
Autoritățile nu au precizat câte persoane au fost arestate la nivel național, dar activiștii pentru drepturile omului au estimat numărul total la 14.000. Anunțul a fost făcut în timp ce doi adolescenți protestatari care ar fi fost uciși de forțele de securitate au fost înmormântați în nord-vestul Iranului.
Agenția iraniană de știri Human Rights Activists News Agency (HRANA) raportează că 284 de persoane, inclusiv 45 de copii, au fost ucise de forțele de securitate în timpul represiunii protestelor, care au izbucnit după moartea în custodia poliției a unei femei acuzate că purta hijab-ul „necorespunzător”. Treizeci și cinci de membri ai personalului de securitate au fost, de asemenea, uciși, potrivit acesteia, conform informațiilor BBC.
Poziția ONU
Biroul ONU pentru drepturile omului a avertizat că situația din Iran este „critică” și a criticat autoritățile pentru că, aparent, nu au lăsat familiile să recupereze trupurile celor uciși în proteste.
,,O înăsprire a răspunsului forțelor de securitate la tulburările antiguvernamentale a dus la creșterea numărului de decese”, a declarat purtătorul de cuvânt Jeremy Laurence, conform sursei citate anterior. Acesta a estimat numărul victimelor la peste 300.
De asemenea, Laurence și-a exprimat îngrijorarea cu privire la rapoartele conform cărora corpurile victimelor erau reținute dacă familiile nu păstrau tăcerea sau dădeau declarații false privind cauza morții.
Ofițerii de securitate le-au spus rudelor victimelor că nu vor să le predea trupurile celor decedați pentru că sunt în doliu și „oamenii ar putea face ceva”, a precizat sursa citată anterior.
Alte familii au acuzat în mod public forțele de securitate de uciderea rudelor lor, pentru ca mai apoi să se alăture narațiunii oficiale privind cauzele morții în ceea ce sursele au spus că au fost ,,declarații forțate la televiziunea de stat”.