Infofinanciar > Lumea la zi > Oficialii ONU se declară „profund şocați” de impactul operaţiunii israeliene de eliberare a ostaticilor
Lumea la zi

Oficialii ONU se declară „profund şocați” de impactul operaţiunii israeliene de eliberare a ostaticilor

ONU Sursa foto dreamstime.com
sursa foto arhiva companiei

ONU, „profund şocată” de impactul operaţiunii israeliene de eliberare a ostaticilor asupra civililor.

De asemenea, organizația susține că este „profund consternată” de faptul că grupările palestiniene înarmate continuă să deţină ostatici, relatează France Presse, preluat de Agerpres.

„Toate aceste acţiuni, de ambele părţi, ar putea fi încadrate la crime de război”, a subliniat Jeremy Laurence, purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al ONU pentru drepturile omului la Geneva, adăugând că ar reveni justiţiei să decidă dacă este cazul sau nu.

„Modul în care raidul a fost efectuat într-o zonă atât de dens populată pune serios sub semnul întrebării problema respectării principiilor diferenţierii, proporţionalităţii şi precauţiei- enunţate astfel în legile războiului – de către forţele israeliene„, a subliniat Laurence într-o întâlnire cu presa.