Infofinanciar > Lumea la zi > Operațiunea ”Ciordeala”. Moscova trimite în Siria cereale furate din Ucraina
Lumea la zi

Operațiunea ”Ciordeala”. Moscova trimite în Siria cereale furate din Ucraina

Operațiunea ”Ciordeala”. Moscova trimite în Siria cereale furate din Ucraina
Foto: agrointel.ro

Agenția Reuters transmite că Moscova a trimis în Siria circa 100.000 de tone de grâu furat din Ucraina de când a invadat țara vecină. Reuters citează ambasada Ucrainei la Beirut, care a calificat transporturile drept „activitate criminală”.

Matrozul a fost prins în flagrant

Ambasada a precizat că are informații certe că unul dintre transporturi a fost realizat cu nava Matros Pozinici, navă sub pavilion rusesc care a acostat în principalul portsirian, Latakia, la sfârșitul lunii mai.

Datele de trafic martim au arătat că Matros Pozinici a fost încărcat ă cu grâu în portul Sevastopol din Crimeea, iar locul de descărcare a fost Siria.

Imaginile din satelit arată că pe 29 mai aceeași navă a andocat în Latakia. Ambasada Ucrainei în Liban susține că cerealele de pe Matros Pozinici au fost furate din depozitele ucrainene din zonele nou ocupate de forțele ruse.

Se estimează că vasul transportă 30.000 de tone de cereale. Un alt vas rusesc a încărcat, de asemenea, cereale la Sevastopol, în ultimele două săptămâni.

Ministerul rus al Apărării și cel sirian pentru informații nu au răspuns solicitării Reuters a confirma sau nu informația.

Se fură ca-n codru

„Grâul este furat din silozuri unde este strâns din trei regiuni ucrainene”, a precizat ambasada. „Aceasta este o activitate criminală”, a mai spus aceasta.

Un calcul total al aceleiași ambasade arată că peste 100.000 de tone de grâu ucrainean „furat” au ajuns în Siria în ultimele trei luni. Un astfel de volum ar valora mai mult de 40 de milioane de dolari.

Rusia a fost o sursă importantă de importuri de grâu pentru Siria de la începutul războiului său civil în 2011, atât ca import comercial, cât și ca ajutor umanitar.

Rusia s-a angajat să furnizeze Siriei un milion de tone de grâu în cadrul unui acord bilateral în 2021, potrivit Interfax.

Cam cât și-a însușit Rusia

Într-o declarație de luna trecută, Ministerul Agriculturii din Ucraina a declarat că au fost furate aproximativ 500.000 de tone de grâu din regiunile ocupate ale țării, de la începutul invaziei.

În aprilie, Kremlinul a negat acuzațiile, spunând că nu știe de unde provin informațiile.

Cu toate acestea, regiunea ucraineană Herson, controlată de ruși, a început să exporte cereale în Rusia, a informat agenția de presă TASS.

În mai, Ucraina a mulțumit Egiptului pentru că a refuzat o navă rusească încărcată cu cereale despre care Kievul a spus, de asemenea, că au fost furate din Ucraina.