Opinie Financial Times: Cum ar trebui impozitați super bogații lumii

În câteva zile, țările ar trebui să semneze un tratat care să finalizeze reforma impozitării societăților multinaționale.

Dar, după cum au raportat colegii mei săptămâna aceasta, este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple. Aceasta nu înseamnă că reforma fiscală este moartă. În primul rând, doar o parte a reformei necesită un acord de tratat: „pilonul unu”, care redistribuie care țară poate impozita care parte din profiturile întreprinderilor multinaționale.

Nivel minim global pentru rata impozitului

Acest lucru nu va împiedica punerea în aplicare a „pilonului doi” (un nivel minim global pentru rata impozitului pe profit); într-adevăr, multe țări au făcut deja acest lucru. În ceea ce privește primul pilon, orice întârziere va permite țărilor să înceapă să impună impozite unilaterale pe cifra de afaceri marilor companii de tehnologie, pe care le-au suspendat în timpul discuțiilor privind reforma fiscală.

Adevărul este că sistemul global de impozitare a întreprinderilor a fost în mare parte reparat, cu eliminarea majorității lacunelor, și acest lucru a fost realizat în mai puțin de un deceniu. Acesta este contextul în care se pune din nou accentul pe lacune similare în impozitarea celor mai bogate persoane fizice.

După cum am descris într–un articol de luna trecută, succesul reformei impozitului pe profit a inspirat Brazilia, care prezidează în prezent grupul G20 al celor mai mari economii ale lumii, să îi ceară idei economistului francez Gabriel Zucman. Săptămâna aceasta, a sosit raportul comandat de Zucman. Iată mai jos părerile mele despre propunerea sa.

„Proiectul”, așa cum l-a intitulat Zucman, este valoros din două motive. Prezintă o propunere concretă, care oferă G20 și altora ceva specific de luat în considerare și pe care să se bazeze, și prezintă câteva argumente importante și subapreciate de ce este importantă îmbunătățirea impozitării internaționale a celor mai bogați.
Începem cu cea din urmă întrebare, a raționamentului pentru această mișcare.

Modul în care este guvernată averea

Zucman evidențiază un set de fapte importante cu privire la modul în care și pentru cine este generată averea. Precum și anumite caracteristici comune ale sistemelor fiscale. Niciuna dintre acestea nu este suficient de bine cunoscută, dar și mai puțin înțeles este modul în care acestea interacționează astfel încât să agraveze problemele fiecăreia.

Mulți știu că concentrarea bogăției la nivel mondial este în creștere. Dar nu mulți apreciază amploarea și viteza cu care se întâmplă acest lucru. Ponderea estimată a bogăției globale deținută de milionimea superioară de persoane (aproximativ 3 000 de gospodării miliardare în prezent) a crescut de la 4 % la începutul anilor 1990 la peste 13 % în prezent. În mod esențial, creșterea averii celor mai bogați a fost mai rapidă decât a celor cu averi modeste sau medii.

Și mai puțini oameni vor ști cât de regresivă este impozitarea la vârf. Una dintre observațiile esențiale ale lui Zucman este că, deoarece cei mai bogați își generează veniturile prin intermediul participațiilor lor în întreprinderi, aceștia au acces la – și utilizează – structuri care mențin creșterea averii lor în afara rețelei fiscale.

De exemplu, ei pot utiliza holdingurile ca învelitoare pentru averea lor și nu realizează niciodată venituri, ci se împrumută din active pentru a finanța consumul. Cu toate acestea, pe baza unei definiții largi a venitului economic, impozitul individual plătit ca procent din venit scade brusc pentru cei mai bogați, ajungând la niveluri cu mult inferioare celor plătite de majoritatea oamenilor în Europa și nu mai mari decât în SUA.

Averea nu se va stabiliza daca randamentul este mare

Cea mai șocantă este combinația acestor fapte. Zucman subliniază faptul că, din punct de vedere aritmetic, inegalitatea în ceea ce privește averea nu se va stabiliza dacă fie randamentul averii este mai mare, fie aceste randamente sunt impozitate mai ușor cu cât ești mai bogat. Ambele par a fi adevărate. Ceea ce înseamnă că, pe traiectoriile actuale, există motive să ne temem că averea va deveni din ce în ce mai concentrată.

Răspunsul lui Zucman, pe care miniștrii de finanțe și liderii G20 vor trebui acum să îl analizeze, este un impozit minim global. Pentru cei aproximativ 3 000 de miliardari din lume. Calculat pe baza valorii nete totale a acestora cu o rată de 2% pe an. Zucman insistă asupra faptului că acesta nu este un impozit pe avere, ci un „impozit prezumtiv pe venit„ – un instrument pentru a remedia faptul că impozitele normale pe venit sunt ușor de evitat pentru cei mai bogați.

Obstacole constituționale în SUA

Sugestia este că, deoarece este atât de greu de stabilit venitul impozabil al ultra-bogaților. Ar trebui să stipulăm doar o anumită rată de rentabilitate. De exemplu, un impozit de 2% pe avere. Ar putea fi văzut ca un impozit pe venit de 33% pe o rentabilitate prezumată de 6%.

Zucman poate considera că această prezentare este mai ușor de digerat pentru unii. Au existat argumente conform cărora o taxă reală pe avere ar întâmpina obstacole constituționale în SUA. Zucman preîntâmpină acest argument și subliniază că „impozitul miliardarilor” de 25 % pe câștigurile de capital nerealizate, propus în ultimul buget al președintelui american Joe Biden, ar îndeplini standardul internațional al proiectului lui Zucman.

Personal, prefer să mă gândesc la acest lucru ca la un impozit pe avere. Cu o deducere pentru orice impozite individuale deja plătite. Dar ideea că ideea de bază ar putea fi pusă în aplicare în mai multe moduri este binevenită.

Motive pentru un standard minim global

Rezultatul este că există două motive principale pentru un standard minim global pentru impozitarea individuală a ultra-bogaților. Regresivitatea inadmisibilă la vârf și concentrarea foarte rapidă a averii. Acestea sunt justificări neutre din punct de vedere al veniturilor, ca să spunem așa. Pentru un impozit minim global pe cei mai bogați, chiar dacă s-ar dori utilizarea veniturilor pentru a reduce alte impozite.

Pe lângă acestea, se poate adăuga argumentul că guvernele de pretutindeni se confruntă cu necesitatea de a aloca mai multe fonduri pentru apărare, infrastructură și alte investiții pentru tranziția către carbon și tranziția digitală. Cei aproximativ un sfert de trilion care, potrivit calculelor lui Zucman, ar putea fi strânși anual ar fi foarte utili.

Un alt argument împotriva impozitării bazate pe avere este acela că unele averi sunt ilichide. Unele plângeri legale împotriva impozitării averii și a impozitării câștigurilor nerealizate sunt legate de presupusul abuz de a solicita contribuabililor să plătească o parte din banii pe care nu îi au de fapt.

Zucman trece cu vederea acest aspect. Subliniind că, pentru persoanele a căror valoare netă este calculată în 10 sau mai multe cifre. Nu va exista o problemă de lichiditate. Dar aș adăuga că este perfect posibil să li se permită oamenilor să își plătească impozitul „în natură”. Dacă preferă acest lucru: în loc de 2 % din valoarea în numerar evaluată a exploatațiilor lor comerciale. Aceștia ar putea avea întotdeauna opțiunea de a transfera colectorului de taxe o participație de 2 % în aceste exploatații.

Principiile de bază ale unei impozitări

Să terminăm cu cât de inacceptabilă este situația actuală. Două principii de bază ale unei bune impozitări sunt că, pentru a fi eficiente, taxele ar trebui să fie largi, uniforme și fără excepții și că, pentru a fi echitabile, ar trebui ca cei cu cea mai mare capacitate de plată să suporte cea mai mare povară.

Ambele principii implică faptul că, indiferent de cum credeți că ar trebui să arate restul sistemului fiscal, ultra–bogații ar trebui să plătească cel puțin la fel de mult, dacă nu chiar mai mult decât ceilalți, în impozite, ca parte atât din averea lor, cât și din veniturile pe care se poate aștepta în mod rezonabil ca averea lor să le genereze. În plus, un impozit pe avere este probabil să fie mai bun pentru productivitate. Decât alte impozite pe capital, motiv pentru care am numit impozitele pe avere o servitoare a capitalismului.

Dacă citiți un singur lucru despre contextul economic al alegerilor generale din Regatul Unit. Să fie raportul Resolution Foundation privind salariile reale. Care sunt cu doar 16 lire pe săptămână mai mari decât în 2010.

Salariile mici au crescut mai rapid

Partea bună este că cele mai mici salarii au crescut mult mai rapid decât media, aducând inegalitatea salarială între persoanele cu venituri mici și cele cu venituri medii la „cel mai scăzut [nivel] cel puțin de la mijlocul anilor 1970„, potrivit ft.