Președintele Turciei, Tayyip Erdogan, a condus timp de două decenii cu o înclinație din ce în ce mai autoritară. Acum se confruntă cu o opoziție unificată care reprezintă probabil cea mai mare provocare electorală a sa. Mulți critici observă că Erdogan a supravegheat o economie afectată de o inflație ridicată, a subminat principiile democratice și a răspuns cu întârziere la cutremurul devastator care a făcut zeci de mii de victime în urmă cu câteva luni. Răspunsul său este de a câștiga popularitate dincolo de granițele Turciei.
Pe scena internațională, Erdogan a jucat diverse roluri, de obicei asumându-și probleme și urmărind strategii care îi promovează profilul în străinătate și sprijinul politic în țară. „În timpul cât am lucrat la Pentagon, am simțit uneori că el a fost o provocare mai mare pentru NATO decât Vladimir Putin”. Acest lucru nu este ușor de spus. La urma urmei, Turcia este unul dintre cei mai vechi, mai capabili și mai strategici membri ai alianței, de când a aderat în 1952.
Turcia a stat în calea Suediei de a intra în NATO
Ankara este acum principalul obstacol în calea aderării Suediei la NATO, și face acest lucru pe fondul celui mai distructiv conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Este o mișcare politică evidentă, care cu siguranță mulțumește Moscova. Mulți cred că, prin adoptarea unei poziții atât de dure împotriva Suediei (și a Finlandei până de curând), Erdogan urmărește să își consolideze sprijinul în cercurile naționaliste înainte de viitoarele alegeri. Argumentul său: Stockholm nu a făcut suficient de mult pentru a sprijini lupta de zeci de ani a Turciei împotriva PKK.
Ankara are preocupări legitime cu privire la Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), scos în afara legii, pe care SUA, UE și Suedia l-au identificat ca fiind o organizație teroristă străină. Începând cu anii 1980, PKK duce o campanie de rebeliune împotriva Turciei, în care au fost ucise peste 40 000 de persoane. Aceasta este adesea lentila prin care Erdogan vede (sau interpretează) multe lucruri.
Ce ar putea aduce alianța cu Suedia pentru NATO
Nu există nicio îndoială că aderarea Suediei la NATO ar îmbunătăți această alianță istorică. De-a lungul anilor, această țară scandinavă a efectuat exerciții militare cu NATO, a făcut schimb de informații, a dezvoltat arme și echipamente eficiente și s-a asigurat că forțele sale armate (în special capacitățile sale maritime) sunt moderne și compatibile cu viitorii săi aliați. Trebuie să cheltuiască mult mai mult pentru apărare ca procent din PIB, dar a contribuit cu generozitate la Ucraina, iar geografia sa sporește securitatea atât în Marea Baltică, cât și în Arctica.
Mai sunt doar câteva zile până la alegerile din Turcia. Între timp, războiul face ravagii în Ucraina, în timp ce aliații din prima linie și statele europene care nu fac parte din NATO, cum ar fi Suedia, se îngrijorează dacă nu cumva vor fi următoarele în lista de priorități a lui Putin. În acest moment, nu mai sunt prea multe de făcut până la închiderea urnelor pe 14 mai. Dar, după aceea, SUA și aliații săi ar trebui să ceară Ankarei să aprobe imediat admiterea Suediei în alianță.
Președintelui Erdogan i s-a acordat mai mult decât suficient timp pentru a face ceea ce trebuie. Dacă nu cedează, atunci este timpul să creștem dramatic presiunea și să luăm măsurile necesare pentru a da undă verde pentru Stockholm. În caz contrar, riscăm să transmitem Moscovei un mesaj de lipsă de unitate care ar putea încuraja operațiunile sale în Ucraina și aspirațiile mai largi ale lui Putin în regiune. Admiterea Suediei în NATO, pe de altă parte, nu ar îmbunătăți doar securitatea acestei țări, ci ar spori și securitatea tuturor celorlalți aliați NATO, inclusiv (ironic) a Turciei, potrivit Fox News.
