Frustrați de faptul că protestele noastre împotriva invaziei Ucrainei care nu au reușit să schimbe nimic, un grup de voluntari din Rusia a decis să își folosească abilitățile de profesori, artiști și psihologi pentru a-i ajuta pe cei afectați de război.
Marusia Poliakova, este artist, cercetător și profesor și realizează ateliere de teatru pentru adulți și adolescenți axate pe migrație, artă și interdisciplinaritate. Poliakova, care este implicată activ în susținerea refugiaților ucraineni de pe teritoriul Federației Ruse, a publicat recent în publicația independentă The Moscow Times o relatare a activității sale pe care o reproducem integral.
În luna martie a anului trecut, am călătorit la un centru de refugiați pentru ucraineni pentru a organiza un program creativ pentru copii și pentru a oferi sprijin în domeniul sănătății mintale. În mod normal, lucrez ca educator, organizând proiecte de teatru în școlile din Rusia și ateliere de artă și performanță pentru adulți și adolescenți. Mulți dintre colegii mei au viziuni umaniste similare și i-am invitat să ni se alăture.
Vizita a fost o provocare pentru un grup de oameni care se opuneau războiului. Am fost șocați să constatăm că centrul era o instituție închisă, supravegheată de ofițeri FSB în haine civile, unde majoritatea refugiaților își petreceau timpul uitându-se la televiziunea de stat și simțindu-se recunoscători Rusiei pentru că i-a „eliberat”. Unii chiar susțineau războiul.
Refugiații ucraineni se luptă să supraviețuiască
Pentru unii dintre noi, acest lucru a reprezentat o dilemă morală. Unii dintre colegii mei au rude în Ucraina și sunt pe deplin conștienți de lucrurile teribile care se întâmplă acolo. Ne-am trezit simțindu-ne neajutorați, furioși, nefericiți și rușinați, în ciuda faptului că echipa noastră era acolo pentru a ajuta pe oricine avea nevoie, indiferent de părerea lor despre război. Pentru a ne pregăti, am organizat sesiuni cu psihologi specialiști cu experiență în zonele de conflict, inclusiv cu unul care lucrase în Beslan după asediul școlii din 2004.
Locuitorii centrelor de refugiați în care am lucrat, unul într-o fostă tabără de vară pentru copii sovietică și unul într-un hotel suburban, erau în principal femei, copii și pensionari. Ambele centre erau ca niște apartamente comune uriașe, cu puțin sau deloc spațiu personal – copiii își făceau temele sau se jucau, în timp ce adulții stăteau și se uitau la reportajele televiziunii de stat despre război sau la talk-show-uri prezentate de propagandiștii Kremlinului.
Refugiații ucraineni mai bine conectați și mai descurcăreți aveau tendința de a nu rămâne pentru mult timp, dar cei care nu se puteau adapta cu ușurință la noile circumstanțe aveau tendința de a rămâne pe loc în speranța de a aștepta sfârșitul războiului și de a se întoarce apoi acasă.
Doar câțiva dintre cei pe care i-am invitat să se alăture ședințelor noastre de terapie de grup au făcut-o cu adevărat. Cei mai mulți dintre ei erau preocupați de fluxul constant de birocrație familiar oricărui refugiat sau erau ocupați să răscolească mormanele de ajutoare umanitare, să încerce să găsească un loc de muncă plătit sau să aibă grijă de copiii lor.
Recunoștință față de statul rus
Remușcările noastre morale de a lucra cu oameni care simțeau un sentiment de recunoștință față de statul rus s-au risipit curând. Nici acești oameni și nici copiii lor nu au ales acest război și ne-am dat seama rapid că trebuia să ne confruntăm cu toții cu circumstanțele teribile în care ne aflam.
Serviciile de sprijin pentru sănătate mintală pe care le ofeream în centre aveau ca scop să-i ajute pe oameni să facă față problemelor lor suficient de mult pentru a se adapta și a putea lua unele decizii. Accentul a fost pus în special pe bunăstarea copiilor, deoarece, în multe cazuri, părinții se confruntau cu pierderi și cu traumele provocate de strămutare și nu erau întotdeauna capabili să le acorde suficient timp copiilor lor. Jucând jocuri, fiind creativi și asigurându-ne că fiecare copil primește multă atenție, i-am ajutat să își facă noi prieteni și să țină pasul la școală.
Unii dintre adolescenții mai mari cu care am lucrat mi-au mărturisit lucrurile la care au fost martori în cei opt ani de război, au povestit detaliile evacuării lor din estul Ucrainei și au vorbit foarte personal despre subiecte precum primele iubiri, sexualitatea, relațiile cu părinții și singurătatea. Era în mod clar important pentru ei să aibă pe cineva care să-i asculte cu simpatie. Deși este periculos să faci o mulțime de lucruri în Rusia de astăzi, cel puțin unii oameni pot continua să își facă meseria fără teama de persecuție.
Ostatici în propria lor țară
Oamenii care nu susțin războiul din Rusia se simt ca niște ostatici în propria lor țară, fără să știe niciodată când mașina de propagandă a statului va ajunge la ei. Nu mai există nicio iluzie că indivizii au vreo influență asupra politicii guvernamentale – așa că majoritatea oamenilor se concentrează pur și simplu pe afacerile lor personale, evitând orice lucru public sau controversat.
Sentimentul de a avea o legătură cu oamenii care au părăsit Rusia și cu lumea exterioară este însă foarte important. Aceasta diminuează animozitatea resimțită de ambele părți și reduce distanța dintre rușii care au rămas și cei care au plecat în străinătate când a început războiul.
Ori de câte ori este posibil, încerc să nu judec, înțelegând că povestea fiecărei persoane este unică, iar prin evitarea generalizărilor cred că oamenii se pot sprijini unii pe alții mai mult ca niciodată.
Motivele pentru a rămâne în Rusia sau pentru a pleca sunt întotdeauna personale și, prin urmare, diferite pentru fiecare, chiar și în cadrul sectorului activist. Cei care au opțiunea de a părăsi țara și de a se întoarce în ea sunt, de fapt, privilegiați, deoarece sunt mulți, de ambele părți ale frontierei, care nu au altă opțiune decât să rămână pe loc.
Sper că într-o zi oamenii vor dori să se întoarcă în Rusia și că vor putea să o facă. Avem în față sarcina enormă de a reconstrui o țară, își încheie pledoaria publicată în The Moskow Times Marusia Poliakova, artist, cercetător și profesor care prezintă ateliere de teatru pentru adulți și adolescenți axate pe migrație, artă și interdisciplinaritate.
