Rezultatele de la adunările republicane din Iowa nu au fost deloc surprinzătoare. Timp de luni de zile, sondajele au indicat că fostul președinte Trump va obține o victorie covârșitoare atunci când alegătorii republicani din acest stat își vor da verdictul.
Marja de victorie în fața guvernatorului Floridei, Ron DeSantis, clasat pe locul al doilea în competiție, a fost, așa cum a prezis The New York Times „mai mult decât dublă față de cea mai mare marjă de victorie a unui republican într-un caucus competitiv anterior”. Donald Trump a condus în rândul fiecărui grup demografic din sondaj. Iar alegătorii săi au exprimat un entuziasm mai mare decât cei ai rivalilor săi.
Trump, favorit în statul Iowa
Votanții lui Trump au dat dovadă de un tip de loialitate pe care progresiștii și „Never Trumpers” încă nu o pot înțelege. La baza acestei loialități se află un atașament intens față de Donald Trump. Și o apreciere a rezultatelor sale ca președinte.
Atât de loiali au fost susținătorii lui Trump în Iowa, încât 71% dintre ei au declarat că l-ar considera apt pentru funcția de președinte. Chiar dacă ar fi condamnat pentru o infracțiune. El se confruntă cu 91 de acuzații în patru dosare penale.
Loialitatea față de Trump în Iowa a fost alimentată și de un pesimism profund cu privire la starea țării și la perspectivele sale de viitor. Astăzi, doar 18% dintre americani se declară „mulțumiți de felul în care merg lucrurile în SUA”.
Participanții la adunarea republicană din Iowa nu sunt reprezentativi pentru întregul electorat american. În acest caz este important să acordăm atenție atât loialității lor față de Trump, cât și pesimismului lor.
Victoria lui Trump
În anul 2016, Trump a pierdut alegerile generale. El a fost învins de senatorul Ted Cruz. Senatorul a obținut 27% din voturi față de 24% din cele ale lui Trump. Senatorul Marco Rubio, din Florida, s-a clasat pe locul al treilea. El a avut un procent de 23 la sută.
În opt ani, Trump și-a crescut cota de voturi la 51%, iar acest lucru este impresionant. În 2016, Trump a obținut cele mai bune rezultate în rândul participanților la caucus cu venituri mai mici. Și la cele organizate în locuri unde există mai puțini alegători evanghelici. Anul acesta, profilul său populist i-a consolidat sprijinul în rândul acestor alegători. Chiar dacă a câștigat și în rândul republicanilor cu studii superioare. Trump s-a descurcat remarcabil și cu evanghelicii.
Trump împotriva lui Ted Cruz
În 2016, Cruz i-a curtat cu fervoare pe evanghelic. Și s-a descurcat foarte bine în rândul celor 64% dintre ei care au participat la adunări. El a primit 33% din voturile evanghelicilor din Iowa. Iar Trump s-a situat chiar înaintea lui Rubio în rândul acestui grup, cu 21%.
În anul 2020, Trump a afirmat că victoria lui Cruz în Iowa a fost rezultatul unei fraude. După adunările electorale, el a scris pe Twitter că „Statul Iowa ar trebui să-l descalifice pe Ted Cruz de la cele mai recente alegeri. Pe motiv că a trișat. O fraudă totală!”.
Într-un alt tweet, el a spus că „pe baza fraudei comise de senatorul Ted Cruz în timpul caucusului din Iowa, fie ar trebui să aibă loc o nouă alegere, fie rezultatele lui Cruz ar trebui anulate”.
Cred că se poate spune cu certitudine că anul acesta nu vor exista acuzații din partea fostului președinte cu privire la înșelăciune sau fraudă în Iowa. Sau o cerere de reluare a alegerilor.
După cum o dovedesc recentele rezultatele, în ultimii opt ani, Iowa a devenit statul lui Trump. El a câștigat statul cu mai mult de opt puncte procentuale în 2020. Acest lucru reprezintă o schimbare de 14 puncte de când Obama a câștigat Iowa în 2012.
Campania lui Trump în Iowa
Bineînțeles, atunci când Trump a făcut campanie în Iowa, a furat spectacolul. După cum a notat CNN în reportajul său despre apariția lui Trump la tradiționalul și importantul târg de stat din Iowa, el „a acaparat lumina reflectoarelor. Zburând pe cer cu avionul său privat chiar în timp ce principalul său rival republican, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, saluta potențialii participanți la adunarea electorală republicană”.
Donald Trump și-a asigurat victoria din Iowa chiar dacă a încălcat o altă tradiție. El a refuzat să participe la oricare dintre dezbaterile republicane care au precedat adunările electorale din Iowa.
Un motiv important pentru care a reușit să câștige a fost îmbunătățirea dramatică a sprijinului pe care l-a primit în rândul alegătorilor evanghelici din Iowa. Sondajele de opinie efectuate în timp ce participanții la caucus au mers la urne au constatat că 51% dintre evanghelici l-au susținut pe Trump, în comparație cu 29%, un procent care reprezintă susținerea pentru DeSantis și 13% pentru fostul ambasador al Națiunilor Unite Nikki Haley.
Comunitatea evanghelică
Comunitatea evanghelică din Iowa a fost mulțumită de lucrurile pe care Trump le-a făcut cât timp a fost la Casa Albă. Aceste lucruri includ persoanele pe care le-a numit la Curtea Supremă a Statelor Unite și faptul că acestea au ajutat instanța să anuleze hotărârea Roe vs. Wade. În plus, evanghelicii, care sunt susținătorii Israelului, îi acordă lui Trump credit pentru mutarea ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim.
Și, așa cum s-a întâmplat în rândul republicanilor din întreaga țară, sprijinul evanghelic pentru Trump în Iowa a crescut pe măsură ce problemele sale juridice s-au înmulțit. Membrii acestui grup au rămas alături de fostul președinte pentru că ei cred că este singura persoană dispusă și capabilă să lupte pentru ei. Unul dintre votanții evanghelici ai lui Trump a spus că „Trump este David și Goliat al nostru”.
Victoria lui Trump în Iowa ar trebui să ridice un semnal de alarmă. Adversarii săi din interiorul și din afara Partidului Republican vor trebui să își îmbunătățească rapid jocul dacă vor să îl împiedice să se întoarcă în Biroul Oval, scrie The Hill