Titlurile de ziare vorbesc despre o lume în schimbare. Anumiți factori conturează imaginea unei ordini internaționale aflate în pragul colapsului. Printre care se numără ascensiunea liderilor populiști, erodarea parteneriatelor comerciale globale, invazia rusă în Ucraina, războiul din Gaza. Dar și spectrul unei noi competiții care se desfășoară între marile puteri.
Dar, sub suprafața acestor evenimente dramatice, curg curenți mai adânci. Istoricul francez Fernand Braudel, cu conceptul său de temporalități stratificate, oferă un cadru teoretic. Pentru a înțelege aceste complexități și în scopul de a pune evenimentele actuale în perspectivă. Astfel, se face diferența între ceea ce se transformă în spațiul internațional și ceea ce nu este afectat de transformare.
Perspectivele unei ordini internaționale în prag de colaps
Braudel a propus trei straturi distincte de analiză istorică. „La longue durée” (durata lungă) este caracterizată de schimbări lente, aproape imperceptibile, pe parcursul secolelor sau mileniilor. „La conjuncture” (conjunctura) cuprinde schimbări mai ample care durează decenii sau mai mult. În final, „l’histoire événementielle” (istoria evenimentelor) este domeniul întâmplărilor imediate și al dramei politice.
Adoptarea unei astfel de perspective ne avertizează asupra posibilității ca ceea ce am văzut în ultimii ani să fie mai mult decât o simplă „istorie a evenimentelor”. Ascensiunea Chinei, slăbirea hegemoniei americane și fracturarea ordinii economice globale nu sunt simple episoade trecătoare. Mai degrabă, reprezintă simptome ale unei transformări mai profunde.
Adoptarea unui cadru braudelian indică faptul că transformările din ultimul deceniu nu prevestește o schimbare definitivă a ordinii internaționale la nivelul duratei lungi. Motoarele fundamentale ale politicii internaționale rămân constante. Printre care se numără statul-națiune, sistemul statal anarhic, lupta pentru putere, căutarea securității și urmărirea prosperității .
Regulile privind comerțul
Mai degrabă, privite prin prisma lui Braudel, evenimentele din ultimii ani sugerează că asistăm la sfârșitul definitiv al unei „conjuncturi” din istoria ordinii internaționale. Astfel, suntem martori la nașterea dureroasă a unor alte episoade. Ordinea conjuncturală muribundă este, desigur, ordinea internațională liberală (LIO). Pe care aliații victorioși au construit-o în urma celui de-al Doilea Război Mondial.
Această ordine a fost o constelație de norme, reguli și instituții. Exemple fiind Organizația Națiunilor Unite, sistemul de la Bretton Woods, Acordul General pentru Tarife și Comerț. Acestea sunt menite să guverneze politica internațională. În așa fel încât să împiedice reapariția condițiilor și politicilor care au dus la ororile din prima jumătate a secolului XX.
În domeniul economiei politice, LIO a susținut comerțul liber, dar un sistem atenuat de „keynesianism”. Căderea Uniunii Sovietice și ascensiunea globalizării au dus la dispariția „keynesianismului” și la ascensiunea „neoliberalismului”, un comerț liber aproape neîngrădit.
Set de norme cu privire la război
În domeniul războiului, LIO a consacrat, de asemenea, un set de ordini cruciale. Două dintre acestea au fost fundamentale. Norma „războiului de agresiune” delegitima utilizarea forței pentru cucerirea teritorială. De asemenea, norma „războiului de autoapărare” oferea o justificare legală pentru ca statele să folosească forța ca răspuns la un atac armat. Însă această ordine a fost supusă unor presiuni considerabile de ceva timp încoace. „Lumea veche moare, iar lumea nouă se luptă să se nască. Acum este timpul monștrilor” a spus teoreticianul marxist italian Antonio Gramsci.
Această dinamică este poate cel mai proeminent în domeniul economiei internaționale. Ascensiunea Chinei ca putere economică majoră s-a bazat pe practicile sale mercantiliste. Dar și pe presiune pentru o arhitectură economică globală alternativă. Acești factori au slăbit în mod semnificativ ortodoxia comerțului liber al LIO. Într-adevăr, LIO a fost redenumită „Ordinea internațională bazată pe reguli” (RBIO). Ceea ce implică o ordine politico-economică mai minimalistă și cu siguranță mai puțin liberală.
Agresiunea Rusiei în Ucraina
Cea mai înfricoșătoare manifestare a acestei erodări a normelor se referă la principiul „războiului de agresiune”. O piatră de temelie a ordinii postbelice consacrată în Carta ONU. Invazia rusă în Ucraina reprezintă un exemplu grăitor. Justificările Rusiei pentru invazie, „denazificarea” și protejarea republicilor separatiste, au fost condamnate pe scară largă. Acestea au fost numite pretexte inventate pentru expansiunea teritorială.
Acest act flagrant de agresiune a fost lansat de un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU cu drept de veto. Războiul pune sub semnul întrebării întregul concept de ordine internațională bazată pe reguli. Dacă o mare putere poate ignora atât de ușor principiul neagresiunii, ce semnificație mai are acesta pentru statele mai mici? Spectrul unei reveniri la o lume guvernată de maxima lui Tucidide se profilează. Conform căreia „cei puternici fac ceea ce vor, cei slabi suferă ceea ce trebuie să sufere”.
Război de autoapărare
Norma „războiului de autoapărare” se confruntă cu o provocare unică în conflictul israeliano-palestinian. Această normă garantează tuturor statelor, indiferent de mărime sau putere, dreptul legal și moral de a se apăra. Cu toate acestea, examinarea intensă și sârguința cu care se confruntă Israelul atunci când își exercită acest drept împotriva Hamas amenință să erodeze însăși norma mai largă.
Proporționalitatea răspunsului Israelului și problema victimelor civile sunt complexe și merită discutate. Dar faptul că Israelul a fost singularizat pentru apărarea teritoriului său slăbește principiul autoapărării pentru toate statele. Subminând astfel o piatră de temelie a ordinii internaționale și creând un precedent periculos. În care dreptul la autoapărare devine condiționat de vânturile politice.
Spectrul noii ordini mondiale se profilează. Dacă vrem să evităm o lume a monștrilor, ce va înlocui ordinea care se prăbușește?
Noile jocuri ale marilor puteri
Dacă trecutul ne oferă indicii, ordinea emergentă ar putea semăna cu sistemul „Concertului Europei”. Care a fost pus la cale după războaiele napoleoniene. Înființat la Congresul de la Viena din 1815, acest sistem a văzut marile puteri europene, Marea Britanie, Austria, Prusia, Rusia și Franța, jucând un rol de echilibru. Gestionându-și rivalitățile pentru a menține o aparență de pace. Această ordine, deși imperfectă, a dus la o relativă calmare a războaielor interstatale europene timp de aproape un secol.
În secolul XXI, ordinea emergentă ar putea fi caracterizată de o revenire similară la gestionarea marilor puteri. Cu SUA, China, Uniunea Europeană și poate Rusia, reînviați ca actori principali. Aceste mari puteri, dacă pot conveni asupra regulilor de conduită, ar putea gestiona dinamica competiției într-o lume multipolară. Accentuarea pică totuși aici pe „ar putea”. Economia globalizată și amenințările transnaționale precum schimbările climatice cer un nivel de cooperare. Pe care vechiul sistem Concert nu l-ar recunoaște.
Drumul care ne așteaptă se anunță accidentat, cu perioade de rivalitate intensă, punctate de momente de cooperare cu reticență. Instituțiile consacrate ale LIO ar putea fi marginalizate sau reproiectate pentru a servi nevoilor noii ordini. Cu o lume mai puțin atașată de marile idealuri liberale și mai concentrată pe arta înțelegerii.
Distribuția puterii la nivel global
Dar în mijlocul pericolelor potențiale se află o oportunitate. Ar putea apărea un nou tip de stabilitate, una bazată nu pe dominația americană, ci pe o distribuție mai echilibrată a puterii. După cum a spus odată Metternich, omul de stat austriac, „când Franța strănută, Europa răcește”. Poate că, în această nouă lume multipolară, marile puteri vor învăța să își gestioneze problemele, sau cel puțin să dezvolte un mecanism colectiv.
Doar timpul va spune ce formă va lua principiul unei noi ordini mondiale. Dar momentul unipolar s-a încheiat, iar RBIO-ul său rezidual se află pe suport vital. Am intrat într-o perioadă între conjuncturi braudleiene. Vor domni monștrii instabilității și ai haosului, sau vom putea forja o nouă ordine bazată pe o înțelegere prudentă a noii distribuții a puterii?
Această părere îi aparține lui Andrew Latham, profesor de relații internaționale la Colegiul Macalester din Saint Paul, conform The Hill .
