Românii vor avea parte de vești bune. Potrivit datelor, până la finalul acestui an va fi deschisă o nouă fabrică. Investiția în cadrul acestui proiect se ridică la 30 de milioane de euro.
Cea mai mare fabrică de BCA-uri din România va începe producția la finalul acestui an. Așadar, aceasta își va deschide porțile pentru noi angajați. Potrivit anunțului, vor fi disponibile 200 de noi locuri de muncă. Mai exact, este vorba de fabrica Soceram, care se află în Târgu Cărbunești. De asemenea, un investitor vrea să construiască o altă fabrică. Care se va specializa în producerea de componente pentru mobilier.
„Spre sfârșitul anului preconizează dumnealor să termine investiția și să înceapă producția. Între timp a mai apărut încă un investitor care va realiza o fabrică pentru componente de mobilier și probabil undeva într-un an, un an jumătate și această fabrică va intra pe producție”, a precizat primarul din Târgu Cărbunești, conform Observator .