Infofinanciar > Vocile afacerilor > O nouă oportunitate pentru ROCA Industry. Compania a fost listată pe Piața Reglementată a BVB
Vocile afacerilor

O nouă oportunitate pentru ROCA Industry. Compania a fost listată pe Piața Reglementată a BVB

ROCAInd_listare_BVB1

La doi ani de la debutul pe piața AeRO, ROCA Industry este listată pe Piața Reglementată a BVB. Prima zi de tranzacționare a acțiunilor ROCA Industry sub simbolul ROC1 pe Bursa de Valori București este 11 martie. În cei doi ani de când compania este prezentă pe piața de capital, valoarea sa a crescut cu 23%. Acțiunea ROC1 s-a clasat anul trecut în primele 5 poziții ca pondere în indicele BET-AeRO și printre primele 10 lichidități din piața AeRO.

ROCA Industry, primul holding de materiale de construcții din România, a debutat astăzi, 11 martie, pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București sub simbolul bursier ROC1, ca urmare a transferului de pe piața AeRO. ROCA Industry este prezentă pe piața de capital din ianuarie 2022, iar la momentul transferului avea o capitalizare de 234,7 milioane lei. Valoarea companiei a crescut cu 23% din momentul listării inițiale pe piața AeRO, din ianuarie 2022.

ROCA Industry, listată pe Piața Reglementată a BVB

„Am toată convingerea că, odată cu accederea ROCA Industry pe piața principală, bursa noastră va fi mai valoroasă și mai atractivă. Și când spun asta, nu mă refer doar la capitalizarea de 250 de milioane de lei, ci la tot ceea ce acest holding aduce cu el: viziunea și ambiția de a consolida și a excela într-o piață fragmentată, demonstrând că suntem un motor de creștere sustenabilă; un model de business inovator care armonizează capitalul privat cu piața de capital; și misiunea noastră de a perpetua și transforma afacerile antreprenoriale în adevărați campioni regionali”,  a declarat Rudi Vizental, CEO ROCA Investments.

„Acesta este un pas istoric pentru ROCA Industry, pentru întreaga noastră echipă și credem că pentru întreg sectorul industrial românesc. Debutul pe Piața Reglementată a BVB marchează o etapă majoră în strategia noastră de consolidare a poziției de lider în industria materialelor de construcții din România și de dezvoltare a unor campioni regionali redutabili, competitivi pe piețele europene. Nu în ultimul rând, aceasta este o nouă promisiune respectată din partea holdingului nostru și suntem determinați să valorificăm noile oportunități ale pieței de capital pentru a accelera creșterea și pentru a aduce valoare acționarilor, investitorilor și partenerilor care ne sunt alături”, a declarat Ioan-Adrian Bindea, CEO ROCA Industry.

Noi oportunități de creștere

În ultimul an acțiunea ROC1 a fost în top 10 lichiditate pe piața AeRO și s-a aflat în top 5 în indicele BET-AeRO ca pondere. În cei doi ani de prezență pe piața AeRO investitorii au realizat peste 7.200 de tranzacții cu 5,48 milioane de acțiuni ROC1 în valoare totală de 52,7 milioane de lei.

„Transferul ROCA Industry pe Piața Reglementată a bursei deschide sezonul listărilor din 2024, precum și noi oportunități de creștere pentru echipa ROCA prin accesul la o categorie nouă de investitori. Evoluția din ultimii doi ani a companiei a reprezentat un test al pieței de capital pe care ROCA Industry l-a trecut. Prezența de până acum pe piața de capital însumează tranzacții în valoare de peste 52,7 milioane lei cu acțiuni ROC1, compania fiind în ultimul an în top 10 lichiditate pe piața AeRO. Încurajăm echipa ROCA Industry, cât și pe alți emitenți, să folosească în beneficiul lor și al investitorilor mecanismele de finanțare pe care bursa le oferă”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

Transferul acțiunilor ROCA Industry pe Piata Reglementată a fost realizat cu sprijinul BT Capital Partners.

Despre ROCA Industry

ROCA Industry deține, direct și indirect, un număr de 9 jucători semnificativi din domeniul construcțiilor: BICO Industries (primul și cel mai mare producător național de plasă din fibră de sticlă și singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă), EVOLOR (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producție de vopsele și lacuri), ECO EURO DOORS (cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale), WORKSHOP DOORS (al doilea cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidentiale), DIAL (producător de produse din fir metalic), ELECTROPLAST (unul dintre cei mai importanți producători de cabluri electrice), precum și producătorii de fibră de sticlă Terra, Europlas și Iranga, prin intermediul BICO Industries.