„Start your start-up” este un eveniment ce aduce tinerilor oportunitatea de a învăța mai multe despre mediul de afaceri. Inițiativa este găzduită de Universitatea Politehnica din București și se află la a doua ediție.
În cadrul evenimentului, participanții vor putea interacționa cu lideri din industrie, investitori și mentori de renume. Aceștia vor putea participa la ateliere pentru a învăța secretele din spatele unui business de succes. Tinerii au oportunitatea de a-și prezenta propriile idei de afaceri în fața unui juriu, primind chiar oportunități de finanțare.
„În cadrul sesiunilor interactive, experţi din diverse domenii vor ghida participanţii prin provocările şi oportunităţile antreprenoriatului modern” se arată într-un comunicat, conform G4Media .