În acest weekend, în seara de sâmbătă spre duminică, ora 04:00 va deveni din nou ra 03:00. Se va trece, astfel, la ora de iarnă. Acest lucru se întâmplă în mai multe state europene. Iar la acest moment, un număr de peste 60 de europarlamentari au înaintat o propunere către președinta Comisiei Europene.
Prin această propunere, europarlamentarii solicită renunțearea la ora de vară. Motivul invocat de ei este acela că sistemul actual e depășit. Astfel, conform DPA, agenția de presă din Germania, renunțarea la acest sistem ar fi un subiect dezbătut deja de o perioadă bună de timp. Este o perspectivă ce a fost luată deja în considerare de statele membre ale Uniunii Europene.
Se va renunța sau nu la ora de vară?
Specialiștii spun că aceste schimbări au un efect negativ asupra sănătății oamenilor, în special la nivelul sistemului imunitar. De aceea, se discută din ce în ce mai mult despre renunțarea la acest sistem pentru a reduce stresul. Europarlamentarii în cauză, cei care cer această schimbare acum, susțin că această metodă ar face viața de zi cu zi mai ușoară în cele 27 de state membre.
Toată Europa va da ceasurile înapoi cu o oră în această noapte, mai precis duminică dimineața. Se va reveni la ora standard, atinci când, din ora 04:00, se va ajunge la 03:00 din nou. Ziua de duminică, 27 octombrie, va fi de 25 de ore.
La nivelul cetățenilor din Uniunea Europeană, s-a și realizat un sondaj de opinie pe această temă în anul 2018. Iar rezultatele Comisiei Europene la acest sondaj indică faptul că până la 84% dintre europeni serau atunci împotriva orei de vară. La momentul de față, căci este o diferență de șase ani, numărul celor nemulțumiți ar putea fi unul și mai mare.
Europarlamentari au discuții aprinse pe această temă
Președintele de atunci al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a vorbit de mai multe ori despre această problematică. În 2018, acesta a specificat că schimbarea orei va lua sfârșit în perioada următoare. Dar toate statele membre ar fi trebuit să se pună de acord cu această decizie.
Cu toate acestea nu s-a ajuns la această înțelegere între țările Uniunii Europene. În acest sens, problema a rămas în așteptare. Logica din spatele acestor schimbări ale fusului orar ar fi, încă de la bun început, economisirea de energie electrică. Mai mult, acest sistem i-ar ajuta mult pe agricultori care s-ar bucura de o oră de lumină în plus și ar putea să câștige din asta, scrie fanatik.ro.