Primarul Municipiului Arad, Călin Bibarţ, a declarat că a fost semnat contractul pentru proiectul „Soluții de parcare inteligentă pentru transformarea digitală a serviciului public de parcare”. Acest proiect va primi finanțare europeană prin PNRR.
În orașul Arad se vor construi opt „FastPark-uri” sau parcări inteligente. La aceste parcări se vor monta sisteme de monitorizare a intrărilor și ieșirilor. De asemenea, prin intermediul acestor sisteme vor fi monitorizați și șoferii care vor plăti parcarea. Sau cei care nu vor face acest lucru.
„Parcările inteligente vor fi… un pic mai inteligente decât noi. Aşa cum anunţam în urmă cu un an şi ceva, am obţinut o finanţare de aproape un milion de euro. Ea s-a concretizat într-un contract care a fost semnat la sfârşitul lunii decembrie 2023. Practic, în cele opt FastPark-uri vor fi sisteme de monitorizare a intrărilor şi ieşirilor, a celor care plătesc şi a celor care nu plătesc parcarea.”, a declarat Călin Bibarț, potrivit Antena 3 CNN