Începând din 2024 mașinile electrice și cele hibride nu se mai pot încărca gratuit la stațiile instalate de primăria orașului. Aceasta este una dintre noutățile pe care le aduce noul regulament pentru utilizarea stațiilor de încărcare pentru autovehiculele electrice și hibrid.
Mai exact, este vorba despre Brașov. Noul regulament a fost pus în dezbatere publică în data de 12 decembrie. Cetățenii acestui oraș își pot exprima opiniile cu privire la acest aspect. De asemenea, aceștia mai pot și să aducă modificări sau completări până la data de 10 ianuarie a anului viitor.
„Având în vedere că în acest moment municipalitatea derulează un proiect de dezvoltare a unei rețele de aproximativ 250 de stații de încărcare în zonele intens circulate, în cartiere, în stațiile de taxi și în parcările publice, este necesară reglementarea modului în care utilizatorii pot beneficia de aceste servicii, atât condițiile în care își pot încărca mașinile, facilitățile pe care le au, cât și tariful pe care ar trebui să îl plătească pentru încărcarea acestor vehicule electrice”, este mesajul transmis de purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea. Prețul care este propus pentru un kwh este de 1,4 lei, informează g4media.ro