Infofinanciar > Lumea la zi > Vin vremuri grele pentru Orban. Ce decizie a luat UE cu privire la bugetul pentru Ungaria
Lumea la zi

Vin vremuri grele pentru Orban. Ce decizie a luat UE cu privire la bugetul pentru Ungaria

Orban, gandul.ro
Sursa foto Arhiva companiei

Bruxelles-ul a anunțat că va deduce 200 de milioane de euro din bugetul UE către Ungaria. Astfel, sporește tensiunile cu guvernul premierului Viktor Orbán cu privire la abordarea sa în materie de imigrație.

Decizia instanței supreme a UE vine la o zi după ce Budapesta nu a respectat termenul limită pentru plata unei amenzi de aceeași valoare. Statul a încălcat încălcarea legislația UE privind azilul.

„Comisia trece, în conformitate cu normele aplicabile, la procedura de compensare”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Comisia va deduce suma din viitoarele plăți către Budapesta din bugetul UE. „În teorie, orice plată poate fi analizată. Nimic nu este exclus”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

„Există o vânătoare în curs împotriva politicienilor și guvernelor care se opun migrației”, a declarat ministrul de externe al Ungariei, Péter Szijjárto. Acesta este răspunu răspunsul la demersul Curții Europene de Justiție, conform ft.com.