Premierul maghiar a declarat vineri că îl va invita pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să viziteze Ungaria. Viktor Orban a afirmat că va garanta că un mandat de arestare al Curții Penale Internaționale împotriva lui Netanyahu „nu va fi respectat”.
CPI a emis joi mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și al fostului său șef al apărării, precum și al unui lider Hamas, Ibrahim Al-Masri. Acuzele sunt presupuse crime de război și crime împotriva umanității în conflictul din Gaza. Orban, a cărui țară deține președinția semestrială rotativă a Uniunii Europene, a declarat la radioul de stat că mandatul de arestare al CPI este „greșit”. El a afirmat că liderul israelian va putea purta negocieri în Ungaria „în condiții de siguranță adecvate”.
„Astăzi îl voi invita pe prim-ministrul Israelului, domnul Netanyahu, pentru o vizită în Ungaria. În cadrul acestei invitații, îi voi garanta că, dacă va veni, hotărârea CPI nu va avea niciun efect în Ungaria. Nu vom urma conținutul acesteia”, a declarat Orban.
De când Orban și partidul naționalist Fidesz au ajuns la putere, el și Netanyahu au avut relații politice strânse. Netanyahu a vizitat Budapesta în 2017.
Casa Albă se opune condamnării lui Netanyahu
Liderii israelieni și Casa Albă au condamnat ferm decizia CPI. Șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a declarat că mandatele nu sunt politice. Potrivit acestuia toate statele membre ale UE ar trebui să respecte și să pună în aplicare decizia Curții.
În cadrul UE, Ungaria și Republica Cehă au fost susținători puternici ai Israelului. Țări precum Spania și Irlanda și-au subliniat sprijinul pentru palestinieni.
Ministerul de Externe ceh, ca răspuns la decizia CPI, a declarat că Praga își va respecta obligațiile juridice internaționale. Cu toate acestea, prim-ministrul ceh Petr Fiala a calificat decizia CPI drept „nefericită”. „Decizia subminează autoritatea sa în alte cazuri atunci când echivalează reprezentanții aleși ai unui stat democratic cu liderii unei organizații teroriste islamiste”, a precizat Fiala, citat de reuters.
„Atac generalizat și sistematic”
Judecătorii CPI au declarat că au existat motive pentru acuzele aduse lui Netanyahu și Yoav Gallant. Aceștia sun acuzați că au fost responsabili penal pentru acte care includ uciderea, persecuția și înfometarea ca armă de război. Potrivit CPI sunt parte a unui „atac generalizat și sistematic împotriva populației civile din Gaza”.
Judecătorii au declarat că au existat, de asemenea, motive rezonabile să creadă că blocada asupra Gaza și lipsa de alimente, apă, electricitate, combustibil și provizii medicale „au creat condiții de viață calculate pentru a duce la distrugerea unei părți a populației civile din Gaza, ceea ce a dus la moartea civililor, inclusiv a copiilor, din cauza malnutriției și deshidratării”.
Decizia a fost primită cu indignare în Israel, care a numit-o rușinoasă și absurdă. Locuitorii din Gaza și-au exprimat speranța că aceasta va contribui la încetarea violențelor. Dar și la aducerea în fața justiției a celor responsabili pentru crime de război. Hamas a salutat mandatele împotriva israelienilor. Un oficial de rang înalt a declarat că a fost un prim pas către justiție.