Infofinanciar > Lumea la zi > Oricât cresc salariile românilor, tot la coada clasamentului sunt. Care sunt țările europene unde se câștigă de 4 ori mai mult decât la noi
Lumea la zi

Oricât cresc salariile românilor, tot la coada clasamentului sunt. Care sunt țările europene unde se câștigă de 4 ori mai mult decât la noi

Oricât cresc salariile românilor, tot la coada clasamentului sunt. Care sunt țările europene unde se câștigă de 4 ori mai mult decât la noi
Credit imagine: realitatea.net

Țările din Europa de Est sunt în continuă dezvoltare, iar salariile lor cresc frecvent. Și totuși, Europa de Vest este încă mult în față din punctul de vedere al salarizării. Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri economice din zona central-estică, există numeroase state vest-europene care au costuri orare pentru forța de muncă de până la patru ori mai mari.

România și Bulgaria sunt statele UE cu cele mai mici costuri asociate cu forța de muncă. Este vorba de 8,4 euro/oră în medie pentru Bulgaria, respectiv 9,5 euro/oră în cazul românilor. Față de țara cu cele mai mari salarii orare, adică Luxemburg, unde se oferă 50 de euro contra unei ore de muncă, românii încasează de peste 5 ori mai puțin.

Vârfurile de lance ale salarizării

În afara Luxemburgului, cele mai mari costuri pe oră pentru munca prestată sunt în următoarele țări: Danemarca (46,8 euro/oră), Belgia (43,5 euro/oră), Franța (40,8 euro/oră), Olanda (40,5 euro/oră), Germania (39,5 euro/oră), Austria (39 euro/oră). În mod surprinzător, Italia, cu 29,7 euro/oră, se află atât sub media zonei euro (36,6 euro/oră), cât și sub media Uniunii Europene în ansamblu (30,7 euro/oră).

În 2022, creșterile salariale au fost influențate și de creșterea galopantă a ratei inflației. Chiar dacă țările est-europene sunt codașe atunci când vine vorba de plată, ele au avut și avansurile cele mai mari din punctul de vedere al remunerației, raportat la valorile pe care le înregistrau în 2021, se arată într-un articol publicat de Adevărul.

Cei din urmă vor fi cei dintâi

Liderul absolut când vine vorba de majorări este chiar Bulgaria, aflată în coada clasamentului din punctul de vedere al remunerației pe oră. Aici, plata a crescut în medie cu 15,3%. Podiumul este completat de Ungaria, care a înregistrat o majorare de 13,9%, dar și de România, unde salariile au crescut cu 12,2%. Pe locul al patrulea se află Polonia, ale cărei salarii s-au îmbunătățit cu 11,7%.

Există câteva state din zona euro care totuși țin piept Europei de Est atunci când vine vorba de majorări salariale. Vorbim despre Lituania (13,3%), Irlanda (9,3%) și Estonia (9,1%). În Danemarca, costurile asociate cu munca au crescut cel mai puțin din întreaga Uniune Europeană – este vorba despre 2,3 procente.

Trebuie însă menționat că în aceste țări, rata inflației tinde să fie mai mare decât în cele care se află în zona euro. În regiunea Europei de Est, tendința este ca rata inflației să fie încă de două cifre, iar analiștii economici prevăd că acest lucru se va schimba abia spre finalul anului în curs și începutul anului următor.

În afara creșterii salariilor, nu trebuie să uităm că majoritatea statelor europene au renunțat la măsurile de sprijin pentru forța de muncă și angajatori, care fuseseră implementate ca răspuns la crizele generate de pandemia de COVID-19. Aceste subvenții și ajutoare au fost considerate reduceri din costurile asociate cu forța de muncă. După eliminarea măsurilor, cheltuielile au crescut, mai mult sau mai puțin artificial, și din această cauză.