Crăciunul reprezintă, alături de Învierea Domnului, una din cele mai importante sărbători așteptate de români încă din cele mai vechi timpuri. Nașterea Domnului era văzută odinioară drept capul unei perioade rituale de renovare a anului cosmogonic. Crăciunul îi introducea pe oameni într-o atmosferă feerică, specifică atât sfârșitului cât și începutului, atât tristeții, cât mai ales a bucuriei.
Începând cu Ajunul Crăciunului, pentru o perioadă de 12 zile, se celebra renovarea timpului, bazată pe ideea pogorârii lumii în haos și reinstaurarea unei noi ordini cosmice.
Filosofii vremurilor au plasat Nașterea Mântuitorului în cadrul celei mai critice perioade din anul calendaristic, atunci când timpul este considerat a fi impur și periculos, dar, la finalul perioadei respective, lumea pământeană devine din nou pură și protejată de forțele binelui, astfel încât, Nașterea lui Iisus a fost asociată, în mod simbolic, cu această restaurare anuală a celor vii. Fiul lui Dumnezeu fiind comparat cu noul Soare care aduce Lumina și Cuvântul în lume.
Originile Crăciunului
În cultura populară, numele sărbătorii provine din latinescul ”creatio”- naștere, sau ”Karacun”, din limba slavă care înseamnă moarte năprasnică.În țara noastră, ținând cont de buturuga sacră, aprinsă în mod simbolic în noaptea Crăciunului pentru a ajuta Soarele sleit de puteri, se înclină spre o origine traco-dacică a sărbătorii. Crăciunul a menținut și o multitudine de elemente precreștine, elemente care-și aveau pe deplin explicația în plan mitico-magic.
Timp de aproape un veac, în securile III-IV, Nașterea Domnului reprezinta o sărbătoare comună cu Botezul Domnului, sărbătorită pe 6 ianuarie. Data de 25 decembrie a fost oficializată de Papa Liberiu în anul 354, în Orient acest lucru a fost consemnat ceva mai târziu în 379. Încă din cele mai străvechi timpuri, postul din Ajunul Crăciunului se ține pentru Maica Domnului, care, potrivit credinței, era muncită și supărata, tocmai de aceea nu se consuma nimic ce conținea sânge.
Pe de altă parte, roadele pământului erau consumate pe săturate. Bobul pentru a avea saț, iar perjele pentru a îndulci și pentru a nu te sfădi cu nimeni. Vărzări, turte sau cu găluștele cu păsat, despre acestea creându-se că sunt neamuri sfădăușe, din moment ce atâta vreme cât fierb în oală „ tot una clocotesc și hulesc”. Conform credințelor vechi, duhovnicul, după ce blagoslovea bucatele și casa, era nevoit să se așeze pe un loc unde, anterior, gospodina casei așezase grăunțe, în caz contrar pețitorii și norocul ocoleau casa respectivă.
Datini în Ardeal
Tradiția diferă în Ardeal, unde, după ce preotul ieșea din casă, prima sarcină a femeii era aceea de a mătura, altfel casa urma să se umple de purici. Doamnele obișnuiau să pună din toate preparatele gătite, câte puțin, într-o ulcică. După ce casa era înconjurată de trei ori, conținutul era dat vitelor. Alt obicei consta în adăparea cornutelor cu apa rămasă de la spălatul vaselor, de asemenea se obișnuia ca în această perioadă să nu se dea nimic de împrumut.
Obiceiurile ne mai arată că familia se așeza la masă, o reuniune la care participau și sufletele adormite, nimănui nu-i era tăgăduit să se ridice de la masă până ce nu erau consumate toate bucatele, se spunea că fugea belșugul din casă. Doar capul familie se putea ridica, pentru a încuia toate ușile și pentru a nu i se fura nimic din gospodărie, consoarta acestuia trebuia să țină unul din picioare pe un topor dacă voia să aibă pui tari ca fierul.
Fetele bune de măritat așezau în seara Ajunului, o ulcică pe prispă, sub fereastră, în speranța că își vor vedea ursitul atunci când acesta va veni să mănânce. În noaptea de Crăciun, focul nu trebuie să se stingă, prin urmare se vâra în vatră un buștean sau o buturugă. Obiceiul împodobirii bradului nu este unul tipic românesc această datină este importată de la nemți. Cât despre ritualul colindatului, se spune despre flăcăii organizați în grupuri care porneau în dimineața de ajun că le vor fi atribuite puteri magice.
De unde a apărut Moș Crăciun
Neprimirea urătorilor este considerată un păcat deoarece se credea că atunci când colinda nu va mai răsuna pe uliță, diavolii vor pune stăpânire pe lume. Ploaia sau ninsoarea din prima zi de Crăciun este asociată cu un bun roditor. Thomas Nast este creatorul lui Moș Crăciun, desenatorul Moșului l-a ilustrat pe Crăciun pornind de la imaginarul ilustrativ al Sfântului Nicolae (cunoscut drept patronul copiilor), undeva între anii 1863-1866. Noi l-am adoptat pe moșu” în secolul XIX, potrivit radioromaniacultural.ro.
Sfântul Nicolae provenea dintr-o familie înstărită și a devenit cunoscut pentru ajutoare pe care le oferea celor nevoiași, ajuns la 30 de ani Episcop De Myra, Nicolae se îmbrăca în roșu și alb, în roba de episcop și călărea un măgar atunci când ducea daruri copiilor.
În Evul Mediu, în onoarea Sfântului Nicolae au fost ridicate mai multe biserici. Moaștele acestuia au fost depuse, în sec. XI, într-o biserică din orașul italian Bari. Se crede că primii cruciați care au vizitat orașul au transmis mai departe poveștile despre Nicolae.
Termenul St. A. Claus a fost pentru prima dată menționat în anul 1773 în presa americană, după care, în 1809 Irving Washington a scris de Sinterklaas în ”O istorie a New York-ului” descriindu-l fiind un omuleț rotofei costumat în stil tipic danez, cu bufanți pe genunchi și o pălărie cu boruri mari.
Imaginea lui Santa Claus a fost recreată în 1931, autor fiind Haddon Sundlom care l-a conturat ca pe un omuleț grăsuț cu o față jovială și o barbă lungă. Mitul lui Moș Crăciun a fost îmbogățit cu tot felul de presupuneri, moșu” vorbește fluent peste 2700 de limbi cu peste 7000 de dialecte și înțelege chiar și limbajul secret al spiridușlor. Markus Rutio sau unchiul Mark, gazda unei emisiuni de radio finlandeze pentru copii, a dezvăluit pentru prima dată unde locuiește Moș Crăciun, în 1927, în munții Korvatunturi din Laponia.
