Infofinanciar > Lumea la zi > Pacea pleacă din Golf! Arabia Saudită restabilește relațiile diplomatice cu Siria
Lumea la zi

Pacea pleacă din Golf! Arabia Saudită restabilește relațiile diplomatice cu Siria

negocieri de pace siria, Sursa foto: antena3 CNN
Sursa foto: antena3 CNN

Atât Siria cât și Arabia Saudită au decis să încerce să își repare legăturile diplomatice întrerupte în urmă cu mai mult de zece ani, conform declarațiilor a trei surse apropiate de tema în cauză.

Raporturile dintre Riad și Damasc s-au întărit, după ce s-a căzut la un acord istoric la începutul acestei luni, în vederea restabilirii legăturilor dintre Arabia Saudită și Iran, un acolit apropiat al lui Bashar al-Assad, președintele sirian, potrivit menționărilor făcute de o sursă apropiată a regimului sirian.

Restaurarea relațiilor degradate

Restaurarea legăturilor dintre Riad și Damasc ar reprezenta cel mai important progres care a avut loc până acum în ceea ce vizează strădaniile statelor arabe de a aduce la normal relațiile cu Bashar al-Assad, al cărui regim a fost proscris de multe state occidentale și arabe, ulterior izbucnirii războiului civil din Siria în anul 2011.

Guvernul saudit și cel sirian „se pregătesc să redeschidă ambasadele după Eid-ul-Fidr”, o sărbătoare de origine musulmană care indică finalul postului Ramadanului, a transmis pentru Reuters o sursă secundară apropiată de Damasc.

Hotărârea a venit în urma unor conversații purtate în Arabia Saudită de oficiali înalți sirieni ce fac parte din domeniul serviciilor de informații, conform uneia dintre surse și unui diplomat din Golf.

Când li s-au solicitat comentarii, biroul de presă al guvernului saudit, ministerul saudit de Externe și guvernul sirian nu au oferit niciun fel de răspuns.

Din cauza sensibilității pe care o deține subiectul, sursele au ales să comunice informațiile sub protecția anonimatului.

SUA se împotrivește

Statele Unite ale Americii, un apropiat al Arabiei Saudite, nu au fost de acord cu demersurile țărilor din regiune de a duce la normal legăturile cu Bashar al-Assad. Acestea au pus accentul în argumentarea lor pe violența de care a dat dovadă guvernul sirian pe parcursul neînțelegerii.

Un alt partener strategic al Washingtonului, Emiratele Arabe Unite, a fost primul care a spart gheața, normalizând relațiile cu Bashar al-Assad, care a efectuat, de curând, o vizită Abu Dhabi  alături de soția sa.

Cu toate acestea, Arabia Saudită face mișcări care dau dovadă de o mai mare precauție.

Diplomatul din Golf a afirmat că oficiali de rang înalt, care fac parte din serviciile de informații, au rămas la Riad vreme de câteva zile și că s-a ajuns la o înțelegere ce privește redeschiderea ambasadelor „foarte curând”.

El a mai completat spunând că discuțiile dintre Damasc și Riad au șansa de a deschide calea pentru un vot ce vizează anularea excluderii Siriei din Liga Arabă, hotărâtă în 2011 ca urmare a represiunii violente a mișcărilor de protest de către regimul sirian, la următorul summit al acesteia, care se va ține în Arabia Saudită în luna aprilie.

Emiratele Arabe Unite au decis să-și redeschidă ambasada la Damasc în anul 2018, pretinzând că țările arabe ar trebui să se implice mai mult în dizolvarea conflictului sirian, potrivit boursorama.com.