Infofinanciar > Lumea la zi > Pact cu „diavolul”! Două țări din UE ar vrea petrol rusesc, în ciuda embargoului de pe piețele europene
Lumea la zi

Pact cu „diavolul”! Două țări din UE ar vrea petrol rusesc, în ciuda embargoului de pe piețele europene

Petrol Rusia, Sursă foto: Profimedia
Sursă foto: Profimedia

Șeful companiei de stat rusești Transneft, Nikolai Tokarev, a anunțat că firma sa a primit cereri de aprovizionare din partea Germaniei și a Poloniei, după ce a fost impus embargoul asupra petrolului rusesc. Guvernele celor două țări ar fi cerut Rusiei să primească combustibil începând de anul viitor.

„Ei au anunțat că nu vor mai lua petrol din Rusia de la 1 ianuarie. Iar acum am primit cereri din partea consumatorilor polonezi: dați-ne 3 milioane de tone anul viitor, și 360.000 de tone pentru decembrie, iar Germania a depus deja o cerere pentru primul trimestru (al lui 2023 – n.r.)”, a susținut Tokarev, într-o intervenție la postul TV Rossiya-24.

Cele două presupuse cereri din partea Germaniei și Poloniei vin în contextul în care Uniunea Europeană a impus un embargo asupra petrolului rusesc pe teritoriul european încă de la începutul lunii iunie, scriu cei de la Realitatea.

Ulterior, la începutul lunii decembrie, administrațiile țărilor UE au stabilit de comun acord și nivelul plafonării prețului maxim, ce poate fi plătit pentru fiecare baril de petrol rusesc.

Plafon de 60 dolari/ baril

Statele membre ale Uniunii Europene au reușit să se pună de acord la începutul lunii decembrie asupra plafonului final al preţului petrolului rusesc. Astfel, un baril de combustibil din Rusia va avea prețul fix de 60 de dolari.

La acest tarif au ajuns oficialii UE, în coordonare cu aliaţii din G7, în special SUA şi Marea Britanie. Inițial, guvernul de la Varșovia (Polonia) nu și-a dat acordul pentru acest plafon, însă în cele din urmă a acceptat propunerea majorității.

„G7 şi Australia au ajuns la un consens cu privire la un preţ maxim de 60 de dolari pe baril pentru petrolul brut de origine rusă transportat pe mare”, au transmis aceste țări  într-o declaraţie comună.

Potrivit liderilor europeni, prin aceaată măsură se urmărește reducerea veniturilor Rusiei în contextul războiului susținut contra Ucrainei.

Specialiștii spun că, prin impunerea acestui plafon, Uniunea Europeană interzice companiilor europene, care au tangențe cu livrarea petrolului rusesc pe cale maritimă (companii de transport, de asigurări etc.) să-şi mai desfășoare activitatea dacă petrolul livrat depăşeşte pragul de 60 de dolari barilul, scriu cei de la Ziare.com.

Ucraina voia un plafon mai mic

La sfârșitul lunii noiembrie, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susținut că prețul unui baril de petrol rusesc ar trebui să fie limitat la 30 și 40 de dolari.

„Limita care este luată în considerare astăzi – aproximativ 60 de dolari – cred că aceasta este o limită artificială”; „Ne-am dori ca sancțiunile să fie foarte eficiente în această luptă, astfel încât limita să fie la nivelul de 30-40 de dolari, astfel încât Rusia să simte (sancțiunile)”, a transmis la acea vreme liderul ucrainean, au scris cei de la Reuters, citați de Hotnews.

De aceeași părere a fost și șeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, care a îndemnat G7 să scadă plafonul de la 60 de dolari la 30.

„Este tot ceea ce a propus grupul McFaul-Yermak, însă ar fi necesar să fie redus la 30 de dolari pentru a distruge mai repede economia inamicului”, a adăugat pe același subiect Andrii Iermak, potrivit Reuters.