Infofinanciar > Lumea la zi > Pactul dintre Putin și Kim generează temeri la nivel mondial. NATO cere strângerea alianței
Lumea la zi

Pactul dintre Putin și Kim generează temeri la nivel mondial. NATO cere strângerea alianței

putin kim
Sursa foto: Arhiva companiei

Japonia și Coreea de Sud au tras un semnal de alarmă cu privire la aprofundarea colaborării militare dintre Rusia și Coreea de Nord. Avertismentul vine după ce Vladimir Putin și Kim Jong Un au semnat un parteneriat strategic de mare anvergură. Documentul include o clauză de asistență reciprocă împotriva „agresiunii”.

Agenția de presă oficială a Coreei de Nord a publicat joi textul acordului. Acesta include un angajament de a desfășura „toate mijloacele de care dispune fără întârziere” pentru a oferi „asistență militară și de altă natură” în cazul în care unul dintre semnatari ar fi invadat sau s-ar afla în stare de război.

Acordul a adăugat că o astfel de intervenție trebuie să fie în conformitate cu legile ambelor țări. Dar și cu articolul 51 din Carta ONU. Articolul recunoaște dreptul statelor membre la autoapărare, a precizat agenția centrală de presă coreeană.

Un nou tratat

Putin a declarat miercuri că parteneriatul strategic ar putea include, de asemenea, „cooperarea tehnică militară”. Liderul rus promis să sprijine Phenianul pentru a rezista sancțiunilor Consiliului de Securitate al ONU. Sancțiuni pe care Putin le-a numit „acțiuni nelegitime”.

Acordul a marcat unul dintre cele mai puternice angajamente ale Moscovei în Asia. Acesta înlocuiește un tratat din 1961, încheiat în timpul războiului rece între Uniunea Sovietică și Coreea de Nord. Și vechiul acord prevedea clauza apărării reciproce.

Aprofundarea legăturilor dintre Rusia și Coreea de Nord a generat reacții în întreaga regiune și în Occident. Oficialii au acuzat Phenianul că a furnizat Moscovei muniții pentru a fi folosite în Ucraina. De altfel, Putin i-a mulțumit public lui Kim pentru sprijinul acordat invaziei Rusiei. Pe care liderul nord-coreean a numit-o o „luptă sacră”.

Japonia și Coreea de Sud se alarmează

Joi, Ministerul de Externe al Coreei de Sud și-a exprimat regretul cu privire la parteneriatul strategic. Oficiali de la Seul au afirmat că relațiile dintre Rusia și Coreea de Nord „nu ar trebui să submineze pacea și stabilitatea regională”. Potrivit acestora cooperarea ruso-coreeană în domeniul tehnologiei militare ar încălca rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU.

„Vom răspunde cu severitate la orice act care amenință securitatea noastră împreună cu comunitatea internațională, inclusiv cu aliații noștri. Vom efectua o analiză amănunțită a vizitei [lui Putin] în Coreea de Nord și a acordului lor de parteneriat strategic cuprinzător”, a declarat ministerul.

Și secretarul-șef al cabinetului japonez, Yoshimasa Hayashi, s-a opus, parteneriatului dintrer Rusia și Coreea de Nord. Potrivit acestuia, Tokyo este „serios îngrijorat de faptul că președintele rus Putin nu a exclus cooperarea în domeniul tehnologiei militare cu Coreea de Nord”. Hayashi  a evidențiat riscurile induse de „mediul de securitate care ne înconjoară țara și regiunea”.

Putin plătește cu petrol

Vizita lui Putin, prima în Phenian în ultimii 24 de ani, a urmat călătoriei lui Kim în Orientul Îndepărtat al Rusiei din septembrie. Liderul nord-coreean a vizitat cel mai avansat centru de lansare a rachetelor spațiale din Rusia. Miercuri, Putin l-a invitat pe Kim să facă o nouă vizită la Moscova.

Putin încearcă astfel să consolideze legăturile comerciale și militare după invazia la scară largă a Rusiei în Ucraina. La rândul său, Kim urmărește să reconstruiască economia slăbită a țării sale după ani de izolare pandemică.

Financial Times a relatat în martie că Rusia a început să trimită livrări de petrol direct în Coreea de Nord. Exportul reprezintă o încălcare a sancțiunilor ONU. Dar Moscova primește în schimb rachete balistice și milioane de proiectile de artilerie de la Phenian.

De asemenea, Rusia s-a opus prin veto reînnoirii vizitei unui grup de experți ONU care monitorizează respectarea sancțiunilor Consiliului de Securitate împotriva Coreei de Nord.

NATO ia atitudine

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a a avertizat miercuri că „puterile autoritare se aliniază din ce în ce mai mult”. Conform acestuia, Coreea de Nord a furnizat „o cantitate enormă de muniție” Rusiei și

„Ele se sprijină reciproc într-un mod pe care nu l-am mai văzut până acum. Când acestea se aliniază din ce în ce mai mult – regimuri autoritare precum Coreea de Nord și China, Iran, Rusia – atunci este și mai important să ne aliem ca țări care cred în libertate și democrație”, a declarat Stoltenberg în timpul unei vizite oficiale la Ottawa.

Cheong Seong-chang, analist la Institutul Sejong din Seul, a declarat că parteneriatul strategic dintre Rusia și Coreea de Nord a fost modelat după tratatul de apărare reciprocă dintre Coreea de Sud și SUA. Moscova și Phenianul au „restabilit complet alianța militară din perioada războiului rece”, a subliniat Cheong, citat de financialtimes.