Infofinanciar > Lumea la zi > Pactul tacit pe care se bizuie Putin! Avioanele din Belarus pot purta încărcături nucleare
Lumea la zi

Pactul tacit pe care se bizuie Putin! Avioanele din Belarus pot purta încărcături nucleare

lukasenko putin cepa.com
sursă foto: cepa.com

Belarus are din nou o atitudine contrară valului european și sare în ajutorul Rusiei în conflictul militar pe care îl duce cu Ucraina. De data aceasta, preşedintele statului, Aleksandr Lukaşenko, a anunțat că, pentru a sprijini Kremlinul, începe un proces de reconfigurare a avioanelor de luptă SU-24 pe care le deține armata belarusă  pentru a putea transporta armament nuclear.

Lukaşenko susține că această decizie a fost luată în urma unor înțelegeri anteriore pe care le-a avut cu preşedintele rus Vladimir Putin. Trupele de la Belarus nu dețin propriile arme nucleare, însă a găsit astfel o cale ideală de a continua sprijinul acordat Moscovei, screi digi24.ro.

Minskul s-a declarat un aliat al Kremlinului încă din luna februarie, de la începutul conflictului militar, iar acum acționează în tocmai, păstrându-și pozițiile. În trecut, autoritățile belaruse este au permis ca prin teritoriul țării lor armata rusă să intervină militar în Ucraina. Această atitudine vine ușor în contradicție cu unele declarații recente ale lui Aleksandr Lukaşenko, chiar din luna iulie, când declara că Occidentul, Ucraina şi Rusia trebuie să ajungă la un consens pentru a evita „prăpastia războiului nuclear”.

Belarus vrea sau nu vrea un război?

„Haideţi să ne oprim. Nu trebuie mers mai departe. Mai departe e prăpastia. Mai departe este războiul nuclear. Nu trebuie să se ajungă până acolo. Trebuie să oprim, să ne punem de acord să oprim acest haos, operaţiunea şi războiul în Ucraina”, a spus liderul din Belarus. Cu toate acestea, decizia aceasta stă în mâinile autorităților de Kiev să inițieze negocierile de pace, singura cale de a iețși din conflict la momentul actual. Până în prezent, Volodimir Zelenski nu a dorit nicio formă de înțelegere cu Federația Rusă și respinge în continuare această strategie..

Aleksandr Lukașenko are și un mesaj pentru ucraineni, pe care l-a transmis cu ocazia zilei naționale. Cu acest prilej, liderul de la Minsk le-a urat cetățenilor țării vecine un „cer senin, toleranță, curaj, putere și succes în restabilirea unei vieți decente”.

Din nou apare ideea atitudinilor care se bat cap în cap, căci mesajul lui Lukașenko pare să nu corespundă cu realitatea din prezent în care sprijină armata rusească. Încă cu o lună în urmă, liderul de la Minsk și-a declarat iarăși susținerea față de invazia rusească în Ucraina și a afirmat faptul că are de gând să ajute Rusia „pe deplin”. Belarusul continuă astfel demersurile angajamentului său în vederea formării unei „uniuni de stat” cu Moscova. „Astăzi suntem criticați că suntem singura țară din lume care sprijină Rusia în lupta ei împotriva nazismului. Sprijinim și vom continua să sprijinim Rusia”, spunea Lukașenko.