Infofinanciar > Info > Pandemia a generat corupție! Câte dosare penale sunt în lucru la DNA și ce se întâmplă cu Tel Drum
Info

Pandemia a generat corupție! Câte dosare penale sunt în lucru la DNA și ce se întâmplă cu Tel Drum

Pandemia a generat corupție! Câte dosare penale sunt în lucru la DNA și ce se întâmplă cu Tel Drum
Sursă foto: unsplash.com

Crin Bologa,Procurorul şef al DNA, a declarat că sunt în lucru aproape 100 de dosare care au legătură cu pandemia de COVID-19. Șeful DNA a precizat că 13 dosare cu 26 de inculpați deja au fost trimise în judecată, printre ele numărându-se și dosarul Unifarm.

Acesta a declarat duminică, la emisiunea Insider Politic de pe Prima TV, că primește raportări zilnice legate de dosarele care au legătură cu pandemia de Covid 19.

”Legat de pandemie, în prezent, avem în lucru 90 sau 93 de dosare, din care avem 73 de suspecţi şi 51 de inculpaţi. De ce ştiu? Pentru că am dat o circulară la toţi colegii din DNA şi în fiecare zi se raportează la cabinetul procurorului şef situaţia dosarelor legate de pandemie şi în fiecare zi ştim când se clasează un dosar, când se finalizează rechizitoriu, când se pun sub acuzare persoane.”

El a afirmat că nu sunt doar dosare deschise, ci și unele care au fost trimise deja la instanțele de judecată și de la care se așteaptă să aibă și primele sentințe.

”Trimise în judecată avem 13 dosare cu 26 de inculpaţi. Avem şi la Braşov şi la Oradea, avem şi la Bucureşti dosarul Unifarm. Am avut două instituţii importante care au făcut achiziţii în pandemie, Unifarm şi ONAC (Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate). Statul român prin aceste două entităţi a făcut achiziţii de produse medicale.”

Șeful DNA vrea Tel Drum finalizat până își termină mandatul

Referitor la dosarul lui Liviu Dragnea, Tel Drum, care a fost deschis acum aproape 5 ani pentru infracțiuni privind deturnarea fondurilor europene, Crin Bologa se declară complet nemulțumit de prelungirile date și așteaptă soluția procurorului de caz care ar fi în stadiu de redactare.

”Dosarul de care vorbim, dosarul Tel Drum, acolo avea calitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean, acolo a fost pus sub acuzare, nu mai este suspect, este inculpat. Iar procurorul de caz afirmă că este în stadiu de redactare a soluţiei. Acum eu nu ştiu ce soluţie va da. Nu par foarte mulţumit pentru că cel care a condus DNA înainte de a veni eu interimar, a dat anumite termene şi aceste termene s-au prelungit, s-au prelungit. Sigur că sunt motivate de procurorul de caz. Dosarul este în lucrare, în permanenţă, deci nu au fost perioade de timp în care s-a aflat în nelucrare, numai că lumea aşteaptă foarte mult finalizarea acestui dosar.

El a declarat că își dorește să vadă dosarul finalizat înainte de a îi expira mandatul la șefia DNA. Mandatul lui Crin Bologa la DNA expiră în 2023 și acesta și-a declarat intenția de a candida pentru încă unul, motivul principal fiind durata scurtă a mandatului, care conform acestuia nu permite crearea unor echipe solide.

„ Trei ani, zic eu, sunt foarte puţini. Cred că ar trebui lungit (n.r. – mandatul pentru un şef DNA) şi dacă n-ar fi două mandate. Într-un an îţi cunoşti echipa, o construieşti, în al doilea an lucrezi, iar în al treilea an te pregăteşti de plecare”

Potrivit reprezentantului instituţiei Direcţia a trimis în judecată anul trecut 18 demnitari, fiind vorba de foşti miniştri, parlamentari, secretari de stat.