Infofinanciar > Lumea la zi > Panică la Kremlin. Zelenski poate folosi armele occidentale pentru țintele din interiorul Rusiei
Lumea la zi

Panică la Kremlin. Zelenski poate folosi armele occidentale pentru țintele din interiorul Rusiei

Panică la Kremlin. Zelenski poate folosi armele occidentale pentru țintele din interiorul Rusiei

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a dat cel mai puternic indiciu de până acum că administrația de la Washington este pe cale să ridice restricțiile privind utilizarea de către Ucraina a armelor cu rază lungă de acțiune furnizate de Occident asupra unor ținte militare cheie din Rusia. Oficialul american a lăsat să se înțeleagă că decizia a fost deja luată în privat.

Într-o conferință de presă susținută la Kiev împreună cu ministrul britanic de externe, David Lammy, secretarul de stat american a declarat că Statele Unite au fost dispuse „din prima zi” să își adapteze politica în funcție de schimbarea situației pe câmpul de luptă din Ucraina.

Dinamica războiului din Ucraina se schimbă. SUA și Marea Britanie au schimbat strategia

Ministrul britanic de externe a sugerat că trimiterea de rachete balistice de către Iran la Moscova a cântărit decisiv în modificarea strategică a statelor occidentale. David Lammy aa precizat că Vladimir Putin a accentuat tensiunile cu transportul de rachete din Iran. „Vedem o nouă axă a Rusiei, Iranului și Coreei de Nord”. Lammy a îndemnat China „să nu se alăture grupului de renegați”.

Surse guvernamentale britanice au indicat că s-a luat deja o decizie de a permite Ucrainei să utilizeze rachete de croazieră Storm Shadow asupra unor ținte din interiorul Rusiei. Deși, nu se așteaptă ca aceasta să fie anunțată public vineri, când Starmer se va întâlni cu Biden la Washington.

Cei doi lideri intenționează să discute despre războiul din Ucraina. Dar și despre modul în care ar putea fi pus capăt ostilităților. Nu este programată nicio conferință de presă în timpul vizitei care se preconizează a fi scurtă, a doua vizită a lui Starmer în SUA în calitate de prim-ministru, după care ar putea avea loc alte conversații în cursul weekendului pentru a informa principalii aliați europeni cu privire la discuții.

Antony blinken (Sursă foto: Times of Israel)

Antony Blinken. Sursă foto: Times of Israel

Zelenski va putea folosi armele occidentale cu rază lungă de acțiune

Vizita comună de miercuri la Kiev a lui Blinken și Lammy pentru a se întâlni cu Zelenski nu ar fi avut loc dacă nu ar fi existat o decizie pozitivă cu privire la Storm Shadow. De asemenea, este probabil că vor exista în continuare restricții privind utilizarea de către Ucraina a rachetelor, care au o rază de cel puțin 190 de mile, pentru a evita atacurile nechibzuite sau inutile.

Ucraina face lobby de luni de zile pentru a obține permisiunea de a lovi aerodromuri, lansatoare de rachete și centre de comandă și control în interiorul teritoriului rus. Vorbind pentru Guardian în mai, președintele ucrainean declarat că echivocul și abordarea treptată a lui Biden au costat vieți.

Blinken și Lammy au sosit la Kiev cu un tren de noapte din Polonia. Au venit să reitereze „sprijinul ferm pentru Ucraina”, a postat Lammy pe X. „Trebuie să facem față imperialismului lui Vladimir Putin. Securitatea noastră colectivă depinde de asta. Atacurile Rusiei asupra civililor au fost „oribile, barbare, de necrezut”, a comentat diplomatul britanic.

Joe Biden și Volodimir Zelenski

Sursa foto: Euractiv

„Recunoaștem care este miza: nu doar libertatea Ucrainei, ci și securitatea Europei”

Călătoria vine la 24 de ore după ce Blinken a confirmat la Londra că Teheranul a livrat Rusiei noi rachete balistice. La Kiev, Blinken a declarat că a transmis un mesaj puternic că Marea Britanie și SUA sunt angajate în „succesul” și „victoria” Ucrainei.

Luând cuvântul în cadrul unei conferințe de presă comune, Lammy a descris sprijinul Marii Britanii pentru Ucraina drept un „parteneriat de o sută de ani”. Ministrul britanic de externe a spus că guvernul oferă un nou pachet de asistență militară, inclusiv rachete Brimstone și tunuri autopropulsate AS-90.

„Recunoaștem care este miza. Nu doar libertatea Ucrainei, ci și securitatea Europei și a Occidentului”, a declarat Lammy. La Kiev se aștepta din ce în ce mai mult ca SUA și Marea Britanie să își ridice în sfârșit obiecțiile față de loviturile cu rază lungă de acțiune. „Sper să auzim o decizie mult așteptată care să ne permită să lovim Rusia cu Atacms”, a declarat deputatul Kira Rudik.

Franța va livra sute de vehicule blindate și rachete în Ucraina

Sursa foto: GdS

Un îndemn adresat liderului de la Casa Albă, Joe Biden

Întrebat dacă armele cu rază lungă de acțiune ar face o diferență, într-un moment în care trupele ruse câștigă orașe și sate în estul regiunii Donbas, acesta a răspuns simplu. „Este foarte important. Oficialii ucraineni și-au exprimat anterior frustrarea că noul guvern laburist din Regatul Unit nu a fost mai ferm în această privință. Și a așteptat ca SUA să își modifice liniile roșii.

Departamentul de Stat al Statelor Unite ar fi fost deschis față de solicitarea Kievului. În timp ce Pentagonul și unii membri ai serviciilor de informații americane sunt sceptici. În mai, SUA au permis pentru prima dată utilizarea de arme precum artileria Himars în regiunile de frontieră ale Rusiei. Acest lucru a urmat unei ofensive a Kremlinului în regiunea Harkov și în orașul ucrainean Vovchansk.

Democrații și republicanii de rang înalt din Washington au îndemnat Casa Albă să meargă mai departe. Un grup de senatori i-a cerut lui Biden „să pună capăt imediat limitărilor administrației sale privind utilizarea rachetelor cu rază lungă de acțiune.

Casa Albă, SUA sprijină Ucraina

Sursa foto Arhiva companiei

Ucraina se luptă să obțină victoria

În lipsa acestora, Kievul „se va lupta pentru a obține victoria” și va suferi pierderi”. În tot acest timp Rusia va capitaliza politica și va continua să lovească Ucraina, se arată în scrisoare. „Trebuie să scoatem cătușele și să oferim Ucrainei toate avantajele”, a declarat senatorul republican Roger Wicker.

Senatorii au susținut că armele occidentale „sofisticate” ar face diferența. Totodată, ar forța Rusia să își apere „spatele”. Ei au afirmat că întârzierile Casei Albe în furnizarea de tancuri Abrams, F-16 și alte arme americane sunt „regretabile”.

Lloyd Austin, a declarat că loviturile cu rază lungă de acțiune nu vor schimba cursul războiului în favoarea Ucrainei. Rusia și-a mutat deja bombele glide dincolo de raza de acțiune a sistemelor americane cu rază lungă de acțiune Atacms.

vladimir putin (sursă foto: dreamstime)

Sursă foto: Dreamstime

Panică la Kremlin

Austin a declarat că Kievul a dezvoltat capacități de a lovi ținte aflate dincolo de raza de acțiune a rachetelor anglo-franceze Storm Shadow. Ucraina a folosit drone cu rază lungă de acțiune de producție internă pentru a lovi Moscova și nu numai.

Operațiunile sale au avut din ce în ce mai mult succes. Luni, un atac cu dronă a închis trei dintre aeroporturile din Moscova. La începutul acestei luni, un alt atac a avariat o rafinărie de petrol de la periferia capitalei. Miercuri, au existat informații potrivit cărora dronele au vizat o bază aeriană din Murmansk, în cercul arctic al Rusiei, la 1 800 km de liniile ucrainene.

La Moscova, ministrul adjunct de externe Serghei Ryabkov a declarat că Rusia va distruge orice nouă livrare de rachete Atacms, a raportat agenția de presă de stat Tass.