Infofinanciar > Lumea la zi > Papa Francisc a canonizat 14 persoane. Cine sunt noii sfinți
Lumea la zi

Papa Francisc a canonizat 14 persoane. Cine sunt noii sfinți

papa francisc evz.ro
sursa foto: arhiva companiei

Papa Francisc a canonizat, duminică, 14 persoane la Vatican, inclusiv 11 martiri uciși în Siria în secolul al XIX-lea. Aceștia au devenit simboluri ale persecuției creștinilor în timpul Imperiului Otoman.

Canonizarea este ultimul pas spre sfințenie în Biserica Catolică. Este precedată de beatificare și necesită trei condiții. Mai precis, moartea de cel puțin cinci ani, o viață creștină exemplară și îndeplinirea a două minuni.

Printre cei 11 martiri se află „martirii Damascului”, asasinați în iulie 1860 de un grup de musulmani.  Aceste crime au avut loc în contextul persecuțiilor organizate de musulmani, în care au fost uciși mii de creștini, conform Vatican News.

Alți sfinți canonizați îi includ pe Giuseppe Allamano, Elena Guerra și Marie-Leonie Paradis, fondatori de comunități religioase. Anul trecut, Papa a anunțat și canonizarea lui Carlos Acutis, un adolescent italian pasionat de internet, decedat în 2006 din cauza leucemiei. Ceremonia sa ar putea avea loc în 2025, la Jubileul de la Roma, unde se așteaptă peste 30 de milioane de pelerini.