Papa Francisc va avea aproape o zi întreagă de întâlniri bilaterale cu liderii mondiali care vor participa luna viitoare la conferinţa COP28 privind clima din Dubai, potrivit unui program publicat joi, de Vatican, prezentat de Reuters.
În premieră, Papa va avea o zi de întâlniri private cu liderii mondiali în Dubai
Va fi pentru prima dată în timpul papalităţii sale când Papa, în vârstă de 86 de ani, are atât de multe întâlniri individuale la nivel înalt cu omologi şi alte persoane într-un timp atât de scurt.
Într-un document important din 4 octombrie, Francisc a făcut apel la cei care neagă schimbările climatice şi la politicienii care trag de timp să se răzgândească, spunând că nu pot trece cu vederea cauzele umane sau să ia în derâdere ştiinţa în timp ce planeta „s-ar putea să se apropie de un punct de cotitură”.