Infofinanciar > Lumea la zi > Paradox! Chinezii sunt 1,4 miliarde. Și tot nu pot ocupa toate locuințele goale din China
Lumea la zi

Paradox! Chinezii sunt 1,4 miliarde. Și tot nu pot ocupa toate locuințele goale din China

IT-istii chinezi sursa foto stratupcoffe
Foto: facebook.com

Chinezii sunt 1,4 miliarde de indivizi. Culmea, populația nu este suficientă pentru a umple toate apartamentele goale care există deja în China.

Asta a declarat, azi, un fost oficial chinez, într-o o rară opinie critică exprimată în mod public. Declarația face referință la criza de pe piaţa imobiliară din a doua economie a lumii.

Chinezii sunt 1,4 miliarde. Degeaba

Sectorul imobiliar chinez, odată un pilon al economiei, este în criză începând din 2021. Atunci, gigantul imobiliar China Evergrande Group a intrat în incapacitate de plată. Aceasta s-a petrecut după ce autorităţile au demarat o campanie împotriva acordării de noi credite ipotecare.

Începând de atunci încoace alţi mari dezvoltatori imobiliari, precum Country Garden Holdings, sunt şi ei în pragul default-ului. Și posibilii cumpărători nu prea mai sunt interesați de locuinţe.

Cele mai recent date oficiale publicate de Biroul naţional de statistică de la Beijing arată că, la finele lunii august, suprafaţa totală combinată a locuinţelor goale se ridica la 648 de milioane de metri pătraţi.

7,2 milioane de locuințe goale

Asta ar însemna aproximativ 7,2 milioane de locuinţe, dacă se ia în calcul suprafaţa medie de 90 de metri pătraţi a unei case.

Însă aceste cifre nu iau în calcul numeroase proiecte rezidenţiale care au fost vândute deja. Acestea nu sunt încă finalizate din cauza problemelor de lichidităţi. Sau a locuinţelor cumpărate de speculatori la ultima criză a pieţei imobiliare, în 2016. Case care sunt şi în prezent goale. Culmea, acestea, împreună, ar reprezenta cea mai mare parte a spaţiului neutilizat, estimează experţii.

Locuințe pentru 3 miliarde de oameni

„Câte locuinţe goale sunt acum? Experţii avansează cifre foarte diferite. Cele mai mari fiind cele conform cărora numărul actual de locuinţe goale ar fi suficient pentru trei miliarde de persoane”, a spus sâmbătă He Keng, fost vicepreşedinte la Biroul naţional de statistică cu ocazia unui forum organizat în oraşul Dongguan, din sudul Chinei.

„Poate că această estimare este exagerată, dar 1,4 miliarde de persoane nu pot să le ocupe pe toate”, a estimat He Keng.

Oficial, le merge bine

Sunt opinii negative cu privire la un sector important pentru economia chineză, exprimate cu prilejul unui forum public. Ele contrastează cu discursul oficial al autorităţilor conform căruia economia chineză este „rezistentă”.

„Tot felul de comentarii care prevăd colapsul economiei chineze apar din când în când. Ceea ce s-a prăbuşit până acum este o astfel de retorică şi nu economia chineză”. Aceasta este declarația unui purtător de cuvânt de la Ministerul chinez al Afacerilor Externe.