Infofinanciar > Info > ​Parlamentul a adoptat bugetul de stat pentru 2023!  Cine sunt cei care au votat împotrivă
Info

​Parlamentul a adoptat bugetul de stat pentru 2023!  Cine sunt cei care au votat împotrivă

Parlamentul României, Sursă foto: ARQ
Sursă foto: ARQ

Parlamentul a adoptat astăzi bugetul de stat pentru anul următor, în cadrul Plenului reunit al Senatului și Camerei Deputaților de miercuri. Bugetul pentru 2023 a trecut cu 251 de voturi pentru, 115 împotrivă și 3 abțineri.

Proiectul de buget, propus de Ministerul Finanțelor, a fost aprobat de parlamentarii reuniți astăzi, fără a aduce modificări față de varianta propusă de Guvern. Au fost totodată admise câteva amendamente depuse de parlamentarii AUR, pe când unul dintre amendamentele propuse de USR, cu privire la eliminarea indemnizațiilor pentru limita de vârstă a deputaților și senatorilor, a fost respins.

Proiectul de buget a fost calculat pe baza unei creșteri economice de 2,8%, cu un deficit bugetar de 4,4% din PIB, estimând o inflație anuală de 9,6%. Potrivit proiectului, veniturile bugetare estimate se ridică la 539,6 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile bugetare se situează la 607,9 miliarde de lei, iar cheltuielile destinate investițiilor sunt de 112,1 miliarde de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 7,22% din PIB, potrivit Mediafax.

Guvernanții se arată mulțumiți

Premierul Nicolae Ciucă a fost și el prezent la ședința în cadrul căreia a fost votat bugetul. Potrivit acestuia, bugetul stabilit este unul „realist” și „echilibrat” și „vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei”.

„Doresc să vă mulţumesc foarte mult pentru dezbaterea bugetului de stat, pentru efortul pe care l-aţi făcut ca în această perioadă să avem bugetul aprobat. E pentru prima dată când în România avem aprobat bugetul înainte de jumătatea lunii decembrie. Vreau să vă spun că este un buget realist, echilibrat, care vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei. Vom continua să ne focalizăm atenţia pe tot ce poate să însemne susţinerea mediului de afaceri, investiţii, protejarea cetăţenilor, protejarea cetăţenilor vulnerabili”, a declarat Nicolae Ciucă.

Aceeași părere este împărtășită și de șeful PSD, Marcel Ciolacu, care a declarat că se bucură că a reuşit să treacă legea bugetului în perioada asumată, ceea ce arată un echilibru în Parlament.

”Este un buget echilibrat, din punctul nostru de vedere, după ce am rezolvat problema cu preţul la energie rămâne această luptă pe care o vom avea anul viitor în ceea ce priveşte inflaţia”, a declarat liderul PSD.

USR și AUR au votat împotriva bugetului de stat

Partidele din opoziție, USR și AUR au primit 35 de milioane lei și respectiv 25 milioane de lei sub formă de amendamente. Cu toate acestea, există și critici la adresa bugetului din partea ambelor partide, precum Cătălin Drulă de la USR și șeful AUR, George Simion.

„Am votat împotrivă pentru că este un buget mincinos, un buget inflaționist, un buget care va pune gaz pe focul scumpirilor care se întâmplă în fiecare zi. Un buget făcut de speciali, un pensionar special, aici, cu 43.000 de euro. Am înțeles că ați pus, domnule Ciucă, prin prefect, să fie date jos acele panouri puse de societatea civilă în care se vorbea despre pensia dumneavoastră specială la 55 de ani, de 43 de mii de euro pe an.

Un buget construit pe creșteri de taxe. PNL, peneliștilor, unde vă este liberalismul? Unde vă este liberalismul? Unde e programul de guvernare în care ați promis că nu o să fie creșteri de taxe?”, a declarat Cătălin Drulă, potrivit HotNews.

În asentimentul său a venit și liderul AUR, George Simion, care nu s-a arătat deloc mulțumit de felul în care bugetul a fost împărțit.

„Bugetul țării este o bătaie de joc. Ne chinuim să mai dăm 2 lei la pensie 1 leu la salariu și să reparăm unul din 100 de poduri (…)Niciun leu pentru industrializarea țării, niciun lei pentru facilități energetice sau infrastructură. Să fim bucuroși că ce? Că-l avem pe Klaus Iohannis încă doi ani la Cotroceni?”, a susținut acesta.