Eurodeputatul Victor Negrescu a anunțat că petiția pentru fermierii locali și satele românești a fost aprobată de Parlamentul European.
Petiția #SateRomâneștiCuBaniEuropeni inițiată de Partidul Social Democrat și PES activists România a primit undă verde de la forul european. Prin intermediul acesteia, țara noastră solicită susținere din partea Uniunii Europene pentru nevoile mediului rural.
„Petiția noastră pentru fermierii români și satele românești, #SateRomâneștiCuBaniEuropeni, a fost aprobată de Parlamentul European. Comisia pentru petiții din legislativul european a declarat admisibilă petiția pe care am inițiat-o împreună cu Partidul Social Democrat și PES activists România, prin care se solicită o mai mare atenție și susținere din partea Uniunii Europene pentru nevoile mediului rural din România”, a transmis eurodeputatul PSD Victor Negrescu, citat de stiripesurse.
Pentru a aproba petiția, Parlamentul European a solicitat Comisiei Europene să efectueze o investigație preliminară pe această temă. Totodată, solicitarea a fost transmisă spre analiză Comisiilor pentru Bugete şi pentru Agricultură şi dezvoltare rurală din forul european.
Petiția a fost susținută de sute de persoane
Petiția inițiată de PSD și PES activists România a avut sute de susținători. Ea aduce în atenția Parlamentului European problemele specifice cu care se confruntă satele românești. Totodată, petiția evidențiază nevoile de finanțare ale fermierilor și comunităților rurale.
„Vreau să subliniez faptul că petiția #SateRomâneștiCuBaniEuropeni a fost semnată de sute de antreprenori, fermieri, decidenți și personalități din mediul rural din toată țara. Aceasta atrage atenția asupra provocărilor pe care le întâmpină satele românești, Dar și asupra nevoilor europene de finanțare pentru fermieri și comunitățile rurale și necesității de a elabora o strategie europeană pentru sprijinirea și revigorarea mediului rural. Le mulțumim tuturor celor care au susținut inițiativa noastră. Mediul rural merită mai multă implicare și atenție la nivel european. Și mă bucur că prin demersul nostru tragem un semnal de alarmă important”, a mai precizat Negrescu.
Care sunt solicitările pentru Parlamentul European
Campania „Sate românești cu bani europeni” a fost demarată la începutul lunii mai. Ea avut scopul de a atrage atenția instituțiilor europene cu privire la probleme acute cu care se confruntă comunitățile rurale. Dar și persoanele care trăiesc și lucrează în mediul rural, declara la acel moment eurodeputatul PSD.
Pentru aceasta, inițiatorii petiției și-au propus să ajungă în cât mai multe sate din România. „Pentru a discuta și prelua ideile pentru sprijinirea mediului rural, direct de la cei care trăiesc în astfel de comunități”, preciza Negrescu.
Solicitările incluse în petiție sunt:
– Susținerea creșterii alocărilor financiare pentru mediul rural în perspectiva revizuirii bugetului pe termen lung al UE.
– Suplimentarea fondurilor europene alocate mediului rural și fermierilor, inclusiv din fondul de rezervă pentru crize al Uniunii Europene.
– Indexarea fondurilor europene alocate pentru mediul rural și fermieri.
– Inițierea unor programe europene incluzive pentru dezvoltarea și protejarea mediul rural.
– Demararea unor programe europene destinate formării și informării cetățenilor din mediu rural și a fermierilor în vederea adaptării la noile provocări.