Infofinanciar > Lumea la zi > Parlamentul turc adoptă o rezoluție privind cea de-a 50-a aniversare a operațiunii de pace din Cipru
Lumea la zi

Parlamentul turc adoptă o rezoluție privind cea de-a 50-a aniversare a operațiunii de pace din Cipru

Parlamentul turc adoptă o rezoluție privind cea de-a 50-a aniversare a operațiunii de pace din Cipru
sursa foto arhiva companiei

Parlamentul turc a adoptat joi o rezoluție privind cea de-a 50-a aniversare a operațiunii de pace din Cipru.

Reprezentanți ai parlamentului turc au declarat: „Ciprul de Nord nu mai poate fi amânat în a-și ocupa locul care i se cuvine ca membru independent și suveran al comunității internaționale.”

„Facem apel la comunitatea internaţională să pună capăt izolării inumane impuse ciprioţilor turci şi la recunoaşterea meritată a Ciprului de Nord”, se arată în rezoluţie.

Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), fondată în 1983, la nouă ani după intervenţia militară a forţelor turce pe insulă, nu are o existenţă legală şi este sprijinită doar de Ankara.

„În pofida rolului constructiv al părţii turce în procesul de negociere care durează de peste 50 de ani, nu s-a obţinut niciun rezultat din cauza intransigenţei părţii greceşti”, au acuzat deputaţii turci.

Rezoluția a subliniat că poporul cipriot turc, cu sprijinul Turciei, a depus eforturi sincere în vederea unei „soluții echitabile, durabile și sustenabile.

În ciuda rolului constructiv al părții turce în procesul de negociere care durează de peste 50 de ani, nu s-a obținut niciun rezultat din cauza atitudinii intransigente a părții grecești, se arată în rezoluție, conform AA.

„În timp ce ciprioţii greci au fost recompensaţi cu aderarea la Uniunea Europeană, ciprioţii turci au fost supuşi la izolare, restricţii şi embargouri injuste şi inumane“, mai acuză rezoluția.

„Astăzi singura soluţie pentru Cipru este recunoaşterea egalităţii suverane şi a statutului internaţional” al părţii turce a insulei, conchid deputaţii turci, făcând apel la „o soluţie cu două state, singurul mod de a garanta stabilitatea şi o pace durabilă în regiune”.